~2 min lectură • 1 comentariu

Liceenii băcăuani s-au luptat pentru Cupa la Caiac

Redacția Ziarul de Bacău

caiac2

Elevii de la șase licee băcăuane s-au încumetat, miercuri după-amiază, în ciuda vântului puternic, să urce în caiace în speranța că vor câștiga Cupa Liceelor la Caiac, competiție ajunsă în acest an la cea de-a VI-a ediție. Concursul, organizat de Centrul Regional de Ecologie Bacău și Primăria Bacău în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, s-a desfășurat la Insula de Agrement și a constat în cinci probe – caiac simplu fete, simplu băieți, dublu fete, dublu băieți și caiac dublu mixt – concurenții care au intrat primii în caiace fiind fetele. Pentru prima dată, concursul s-a bucurat de participarea elevilor de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” din Bacău, aceștia dovedind mult curaj în fața colegilor lor aflați, unii, chiar la a treia participare, proveniți de la Colegiile „Mihai Eminescu”, „Ion Ghica”, „Vasile Alecsandri”, „Dumitru Mangeron” și Colegiul Național Catolic „Sf. Iosif” din Bacău. Câștigătorii au fost stabiliți pe bază de punctaje, nicio unitatate de învățământ neplecând, practic, fără premiu. Premiile au constat în diplome și cupe, premiul I revenind echipei de la Colegiul “Mihai Eminescu”, locul al II-lea celei de la Colegiul Național “Vasile Alecsandri, iar locul al III-lea, echipei de la Colegiul “Dumitru Mangeron”. Mențiunile au fost adjudecate de Colegiul de Artă “George Apostu” și Colegiul Național Catolic “Sf. Iosif”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. L
    Lucian
    12 iunie 2014, 06:25
    0

    Felicitari CRE pentru concursul organiazat an de an,si felicitari tuturor participantilor!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.