Zeci de tineri băcăuani s-au adunat joi după-amiază în Parcul Cancicov, pentru a urca pe scena “Festivalului de muzică acustică” ediția a V-a, eveniment organizat de elevii de la Colegiile Naționale “Vasile Alecsandri” și “Gheorghe Vrănceanu” din Bacău. Competiția s-a desfășurat la Restaurantul Green Park și s-a bucurat de participarea a numeroși elevi din unități de învățământ din județ. Alternând ritmuri în special pop și rock, cu ghitări, tobe și alte instrumente muzicale, participantții au demonstrat, individual sau în trupe, cât sunt de talentați și pasionați în ale cântecului.
La final, cei mai buni dintre cei buni au fost premiați de un juriu format din specialiști în domeniul muzical și reprezentanți ai susținătorilor – sponsori – ai evenimentului.
Lasă un răspuns