Asociația „Oblio” din Bacău are oaspeți de seamă, în aceste zile, veniți din patru țări: Turcia, Georgia, Italia și Republica Moldova.
Aceștia au sosit în Bacău, în cadrul proiectului ERASMUS Serviciul European de Voluntariat (SEV) al Comisiei Europene, la care Asociația este parte, și care se va derula în perioada 1 iunie 2014 – 30 martie 2015.
Tinerii oaspeți vor efectua, practic, stagii de voluntariat la Asociația Oblio, încercând să transmită nu doar valorile culturale, artistice ale țărilor de proveniență, ci și să promoveze valorile voluntariatului necesar în devenirea personală, în optimizarea șanselor comunității de a avea cetățeni implicați și responsabili. Comunicarea în limba engleză și română va consolida, tototdată, eforturile Asociației Oblio de a optimiza abilitățile copiilor în acest domeniu – au comunicat reprezentanții acesteia.
În România, programul Erasmus+ este gestionat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în domeniul Educației și Formării Profesionale, Asociația „Oblio” fiind prima din cadrul ong-urilor din Bacău care reușește să implementeze un proiect cu voluntari SEV („Get Involved in Education”- „Implică-te în educație”).
tipul cu tricoul Bulls joaca baschet?