Autoritatile din judet si administratorii locurilor turistice au fost luati „prin surprindere” si in acest an de sosirea sezonului estival. Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor (CPC) Bacau i-a gasit pe multi dintre cei care detin sau conduc obiective turistice si de agrement din judet total nepregatiti pentru deschiderea sezonului, de 1 Mai. Pentru a vedea cum s-au pregatit operatorii economici pentru sezonul estival, comisarii Protectiei Consumatorilor au efectuat o serie de controale tematice, inca de la inceputul lunii trecute. Cu acest prilej, acestia au depistat o pensiune turistica ce nu detinea nici o autorizatie de functionare, nici de la primarie, nici de la Autoritatea de Sanatate Publica. Ba mai mult, amplasamentul, cu pretentii de pensiune turistica, nu este avizat de Ministerul Turismului si, astfel, nu are nici certificat de clasificare. Aceasta abatere a mai fost depistata la alte doua pensiuni. In unitatile de alimentatie publica, comisarii nu au gasit indicatii despre destinatia spatiului – pentru fumatori sau pentru nefumatori. Din listele de meniu lipseau cu desavirsire gramajele sortimentelor de mincare care se serveau. Zeci de litri de bauturi racoritoare au fost scosi definitiv de la comercializare din cauza faptului ca, probabil, zaceau pe rafturi de la sezonul trecut, intrucit data durabilitatii minimale era depasita de multa vreme. Comisarii nu au putut gasi nici preturi afisate la bauturile comercializate de multe dintre aceste unitati de alimentatie publica. Pentru aceste abateri s-au aplicat amenzi de peste 20 de mii de lei.
Servicii indoielnice si din partea unor agentii de turism
In perioada 20 – 26 aprilie, Comisarii Protectiei Consumatorilor au verificat peste zece agentii de turism, pentru a vedea daca acestea respecta prevederile legale la comercializarea pachetelor de servicii turistice. Abateri „girla” si printre tour operatorii bacauani, doi dintre acestia nu aveau autorizatie de functionare si profil de activitate emisa de primarie, alti doi nu afisau informatii despre regimul pasapoartelor si vizelor. De asemenea, nu s-au gasit informatii despre categoria hotelurilor si a restaurantelor in contractul incheiat cu consumatorul. Agentiile depistate cu aceste abateri au primit amenzi de peste 2.000 de lei.
In aceeasi perioada, comisarii au efectuat controale in vederea respectarii prevederilor legale la prestarea serviciilor de agrement. „Au fost verificati sase operatori economici, la care nu am putut gasi afisate informatii despre denumirea, adresa, sediul exploatantului si numerele de urgenta – pompieri, politie, salvare, protectia consumatorilor. La unul dintre operatori nu s-a gasit mentionata in obiectul de activitate una dintre activitatile pe care le presta”, a declarat seful CPC Bacau, Mihaela Hriscu. Pentru aceste abateri, comisarii au dat amenzi de 4.000 de lei.
Lasă un răspuns