IML Iași a finalizat expertiza medico-legală în dosarul pacientului infectat cu stafilococ auriu în 2008, care a dat în judecată Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău. Aceasta este a doua expertiză, cerută de SJU la Curtea de Apel, după ce timp de doi an spitalul a tratat cu indiferență acest proces, nu s-a prezentat la termene și nu a contestat prima expertiză.
Sentința primei instanțe a produs panică la nivelul conducerii SJU, care și-a angajat de urgență avocat și a cerut o nouă expertiză. Tribunalul a dat câștig de cauză bolnavului și a obligat SJU să-i plătească lui Ovidiu Istrati despăgubiri materiale și morale în valoare de 521.600 euro. Acești bani ar acoperi cheltuielile cu numeroasele internări și intervenții chirurgicale suportate ulterior la spitale din Iași și străinătate, dar reprezintă și despăgubiri determinate de faptul că tânărul, de doar 28 de ani, a rămas infirm pe viață, fiind încadrat în grad II de invaliditate, cu o pensie de 268 lei.
Cea de-a doua expertiză medico-legală admisă de Curtea de Apel nu schimbă prea mult datele problemei. Conform medicilor din Iași, internările succesive în spitale din Bacău și Iași, unde bolnavul a suferit mai multe intervenții chirurgicale, procedurile invazive cu utilizarea materialelor de osteosinteză au făcut posibilă contaminarea cu stafilococ auriu. Expertiza nu găsește niciun vinovat, ba din contră, formulările generale absolvă de orice vină toate spitalele prin care a trecut Istrati, implicit pe medicii care l-au tratat. „Este posibil ca această infecție să fi fost dobândită în cursul intervențiilor și reintervențiilor multiple, fără ca să existe o certitudine unde și când s-a produs contaminarea” – este concluzia specialiștilor.
Pe de altă parte, expertiza scoate la lumină un adevăr alarmant, despre care managerii de spitale refuză să vorbească deschis, o stare de fapt care poate fi, însă, tot în avantajul medicilor, în cazul unor acuzații de malpraxis: „Mediul de spital, chiar în condițiile unei asistențe medicale și epidemiologice susținute și corecte, nu poate fi steril, fiind posibilă circulația unor tulpini bacteriene rezistente și cu un grad înalt de agresivitate.”
Bolnavul cere o nouă expertiză, mai precisă
Specialiștii din Iași spun, în același timp, că anumite analize suplimentare pot arăta, cu certitudine, în ce spital a fost contactat stafilococul auriu. „Certitudinea poate fi adusă de argumentul de evaluare epidemiologică moleculară prin compararea caracteristicilor fenotipice ale tulpinii care a provocat infecția la pacient și tulpinile de MRSA (stafilococ auriu rezistent la antibiotice, n.r.) prezente în diverse servicii medicale prin care pacientul a staționat și a fost supus intervențiilor și reintervențiilor – se arată în expertiză. Infectarea sau reinfectarea după transferul la Spitalul Județean Bacău este o probabilitate care nu poate fi demonstrată decât prin metode de investigație moleculară (evaluarea prin PCR – metodă de diagnostic mai precisă, n.r.) a tulpinilor de stafilococ de la pacient comparativ cu caracteristicile filogenetice ale tulpinilor din diversele servicii prin care a trecut pacientul atât la spital cât și din afara acestuia).”
De altfel, aceste mențiuni l-au determinat pe avocatul Ioan Popa, apărătorul bolnavului, să ceară la ultimul termen o nouă expertiză medicală. „Am solicitat instanței – spune avocatul Ioan Popa – să se facă aceste analize de care se vorbește în expertiză, compararea caracteristicilor tulpinii care a provocat infecția în cazul clientului meu, depistată în 2008 la Spitalul «Sfântul Ioan» din Iași în proba prelevată în timpul operației, cu tulpinile de MRSA prezente în serviciile medicale din Spitalul Județean Bacău, precum și cu tulpinile de MRSA prezente în serviciile medicale din Spitalul de Penumologie Iași. După această comparare a tulpinilor se va putea stabili că tulpina ce a determinat infecția cu stafilococ auriu este mai specifică unuia sau altuia dintre cele două spitale implicate.” Avocatul bolnavului a arătat instanței că SJU a depus deja la dosar documente prin care recunoaște că în anul 2008, la Ortopedie, au fost raportate 12 cazuri de infecții nosocomiale, din care două cazuri între 1 august și 1 septembrie 2008, perioadă în care a fost internat la SJU și Ovidiu Istrati.
La ultimul termen de la Curtea de Apel, avocatul angajat de SJU, Gigi Candet, a cerut amânare, motivând că SJU nu a primit expertiza și nu a putut-o studia.
Instanța acceptat să se facă o nouă expertiză și a stabilit termen după vacanța judecătorească.
Lasă un răspuns