Câștigând cu 9-3 barajul de promovare cu Voința Ion Creangă, reprezentantă a județului Neamț, SC II Bacău devine a treia formație din județul nostru ce va evolua în eșalonul al treilea, începând din august. Meciul de la Iași a fost la discreția formației pregătite de Gabi Bojescu și Giani Florian. La pauză, soarta calificării fusese tranșată, deoarece roș-galbenii conduceau cu 5-0. După pauză, băcăuanii au ajuns chiar și la 8-0, moment în care și-au permis să ridice piciorul de pe pedala de accelerație. Astfel, nemțenii (între care câțiva foști componenți ai câștigătoarei barajului de anul trecut, echipa băcăuană AS Negri) au marcat și ei trei goluri. Pentru SC II Bacău au înscris Curiliuc (2), Predoiu (2), Strugariu (2), Adăscăliței, Husein și Măghinici. Din lista marcatorilor se vede că echipa secundă a fost alimentată din plin cu jucători de Liga II, de la principala echipă a clubului. Iată, de altfel, echipa de început a Bacăului: Savu – Dediu, Adăscăliței, Dumitriu, Pușcașu, Măghinici, Țuțu, Strugariu, Husein, Curiliuc, Predoiu; au mai jucat Belecciu, Matei, Manoliu și Pascu.
Astfel, după un minim istoric de doar două formații, județul Bacău revine la trei echipe în LIII, dar este încă departe de maximul de cinci, din cauza desființării, de-a lungul anilor, a unor formații (Pambac, Willy, FCM II, Cotidian, Rafinăria Dărmănești, FC Onești). (Peter KELMANN)
Fotbal – SC II Bacău a promovat lejer în Liga III
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.