Singurul reprezentant al României la Campionatele Europene de la Bergamo (Italia) va fi Alin Ronțu (SCM Bacău), sportiv pregătit de antrenorul Adrian Gavriliu. Va fi prima competiție de acest nivel la care va participa campionul național de Juniori B. “Nu mă aștept la un mare rezultat din partea lui Alin, tocmai pentru că nu are deloc experiență internațională. În plus, el se antrenează într-un bazin acoperit, cel din Bacău, iar acolo va fi unul descoperit. Fiecare adiere de vânt va conta foarte mult pe pielea udă, ca să nu mai vorbim de presiunea publicului și cea ca concurenței foarte puternice. La acestea trebuie să mai adăugăm că i-am schimbat radical programul tehnic și el n-a avut prea mult timp să repete noile și dificilele sărituri. Nici la ultimele Naționale, cele de la București, Alin n-a putut da măsura completă a valorii sale, fiind accidentat la o mână. Din această cauză, el nu s-a putut pregăti la maximă intensitate. Evaluez, totuși, că el se poate califica în finală, iar acolo – după cum îl recomandă punctajele pe care le-a obținut până acum -, ar putea ocupa locul 6”, ne-a declarat antrenorul Adrian Gavriliu.
Alin Ronțu și-a evaluat șansele din punct de vedere al punctajelor pe care le-a reușit: “Eu am izbutit până acum la platformă în jur de 410 puncte; pentru medalie se anticipează cam 420, iar intrarea în finală s-ar face cu 370 puncte. Sper să mă pot concentra și să am o evoluție bună”.
Alin Ronțu și antrenorul Adrian Gavriliu vor pleca spre Italia duminică, 29 iunie, și se vor întoarce o săptămână mai târziu. Prima intrare în concurs a lui Alin Ronțu va fi în dimineața zilei de miercuri, 2 iulie.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns