Ineditul protest al unui sucevean s-a intrerupt ieri dimineata, pentru citeva zeci de minute, la Urgentele Spitalului Judetean Bacau. Gavril Potolinschi, de 48 de ani, a plecat pe jos din Suceava luni, la ora 1.00, si ieri dimineata a ajuns in Bacau, unde i s-a facut rau si a fost necesara interventia medicilor pentru a-l pune pe picioare.”Pacientul se simtea rau, era deshidratat, si a trebuit sa-i administram medicamente si vitamine. I-am recomandat sa ramina, pentru ca are organismul slabit, dar nici n-a vrut sa auda”, a declarat dr. Liliana Petrescu, seful Unitatii de Primire Urgente a Spitalului Judetean Bacau. Dupa ce s-a mai inzdravenit, barbatul si-a luat steagul si bocceaua si si-a continuat drumul spre Capitala. El ne-a spus ca in acest fel vrea sa protesteze fata de justitia suceveana, care nu i-a facut dreptate, dupa ce o mina criminala i-ar fi mistuit casa acum citiva ani.
Succes!!!