Valhalla Pub: Formația Revelance a ajuns la concerul nr. 4
În Valhalla Pub va avea loc vineri, 4 iulie, cel de-al patrulea concert al formației Revelance. Acesta este organizat în cadrul evenimentului Big Bang Band și va începe de la ora 22. Prețul unui bilet este de 10 lei. Informații și rezervări la numărul de telefon 0742.856.782.
Pub S4: Fără limite, rave și “Cap sau pajură”
Ofertele de distracție se țin lanț în Pub S4 din Bacău la acest sfârșit de săptămână.
Vineri, tinerii care au ieșit din examene au ocazia să strige în cor, pe ritmuri de dans până în zori, “No education!”, pentru că “No Education Party” este propunerea pentru aceștia venită din partea organizatorilor evenimentului.
Sâmbătă, 4/5 iulie, pe bază de invitație, privilegiații vor avea ocazia să se debaraseze de problemele de zi cu zi la “Rave Party”.
Duminică, de la ora 20, persoanele cu vârste peste 18 ani, amatoare de teatru neconvențional, sunt așteptate în același local la premiera spectacolului “Cap sau pajură”, producție independentă, în regia lui Valentin Bolat, avându-i în distribuție pe actorii băcăuani Valentin Braniște și Ciprian Cârstiuc. Suportul pentru artiști este de 5 lei, informații și rezervări putându-se obține la numărul de telefon 0733.076.413.
The Stage: Gata cu Bacul, e vreme de discotecă!
În The Stage, pentru a trece mai uşor peste emoţia aşteptării rezultatelor la Bacalureat, vineri noapte spre sâmbătă, 4/5 iulie, este eveniment „End of Bac Party!”, adresat, desigur, proaspăt absolvenţilor de liceu care au susţinut examenul. Ingredientele serii vor fi, ca de obicei, muzica pe toate gusturile, oferte la bar şi distracţia pe cinste.
Sâmbătă, petrecerea continuă cu „Discoteque”, eveniment cu muzică pentru nostalgici, dar nu numai, intrare liberă şi, de asemenea, oferte la bar. (Claudiu TĂNĂSESCU, Mădălina ROTARU)
Lasă un răspuns