Pomenirea Sfîntului Ierarh Calinic de la Cernica
Sfîntul Ierarh Calinic s-a născut în București, la 7 octombrie 1787, din părinți români și a primit la botez numele de Constantin. La 20 de ani, tînărul Constantin a plecat la mănăstire. După un an de ascultare duhovnicească și de osteneli, a fost tuns în călugărie și și-a schimbat numele în Calinic. Sfîntul a trăit în mănăstirea Cernica 43 de ani, nevoindu-se zi și noapte, în post și în rugăciune, în muncă și smerenie, în răbdare și dragoste. După cinci ani, el a primit și sfințitul dar al preoției, iar, după alți cinci ani, a fost ales de soborul mănăstirii stareț al Cernicăi, pe care a cîrmuit-o cu multă iscusință timp de 31 de ani.
În anul 1850, Preacuviosul Calinic a fost ales și sfințit episcop al Rîmnicului. Cu nespusă rîvnă și osteneală, a zidit din temelie biserica Episcopiei și a dat viață nouă tiparniței bisericești, scoțînd la lumină cărți de slujbă. Dorul de viață schimnicească l-a îndemnat să zidească o biserică la schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimpreujur, pentru adăpostirea călugărilor dornici să petreacă o viață sihăstrească, după regulile monahilor din muntele Athos. Sfîntul Calinic a păstorit în scaunul de la Rîmnic vreme de 16 ani, după care s-a retras la mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an. A fost îngropat în tinda bisericii Sfîntul Gheorghe din incinta mănăstirii. Sfintele lui moaște, făcătoare de minuni, sînt depuse în biserica Mănăstirii Cernica, ajutîndu-i pe toți cei care se roagă lui Dumnezeu cu credință.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Stanislau
Sfîntul Stanislau s-a născut prin anul 1030, la Szczepanow (Cracovia), din părinți săraci. Primele studii le-a făcut la călugării benedictini din Cracovia și apoi s-a perfecționat la Liege, în Belgia. Cînd a murit episcopul de Cracovia, Papa Alexandru al II-lea, l-a numit pe Stanislau în acest post de conducere. Numirea lui a fost primită cu căldură nu numai de cler și de popor, dar chiar și de regele Boleslau, care, în primii ani, l-a ajutat pe noul episcop în opera de evanghelizare. Armonia dintre episcop și suveran a durat pînă cînd curajosul episcop a trebuit să pună datoria de păstor mai presus decît îngăduința față de greșelile prietenului, deoarece purtările dezordonate ale regelui riscau să alimenteze imoralitatea supușilor. Sfîntul Stanislau l-a amenințat cu excomunicarea pe rege, cînd acesta a dorit să aducă cu forța la castel pe soția unui nobil. Furios că supușii lui au refuzat să-i îndeplinească ordinul, Boleslau a intrat în catedrală, în timp de Stanislau săvîrșea Sfînta Liturghie și cu o lovitură de sabie a stins pentru totodeauna glasul prietenului său de odinioară. Chiar din acea zi, polonezii l-au cinstit pe Stanislau ca sfînt și martir. Declarația solemnă de canonizare a avut loc la 17 august 1253. (C. Gh.)
Lasă un răspuns