Se pare că dogoarea soarelui de iulie încălzeşte, peste limita de fierbere, minţi deja încinse. Într-un circ ieftin, primarul Constanţei, nimeni altul decât faimosul Radu Mazăre, a dat tonul la distracţie, impersonându-l pe generalul roman Caius Iulius Caesar. Spectacolul a fost total, gustat de ştirile de la ora 5, folosindu-se toată menajeria – senatori, Cleopatra şi „Mama-iá!” – culminând cu asasinarea în direct a edilului, rolul lui Brutus fiind jucat (cum altfel?) de către Răducu, fiul primarului. Toate aceste efluvii megalomanice s-au întâmplat în ziua în care edilul Tomisului împlinea 46 de ani.
Interesant cum istoria se repetă. În urmă cu 12 ani, într-un alt iulie fierbinte, un alt primar serba cei 46 de ani de viaţă în public, ca un autocrat, cu cârnaţi şi bere gratis pentru toată lumea. Mai târziu, el avea să regrete acest gest, fiind pus la index de către colegii săi de partid, iar „marele politolog” Ion Iliescu avea să lanseze, cu acea ocazie, noţiunea de „baron local”. Asemănări între cei doi se găsesc cu duiumul. Ambii au afişat, pe unde s-au deplasat, o charismă debordantă, foarte puţin cizelată. Ambii s-au crezut reîncarnări ale unor personalităţi istorice. Ambii au condus, sau încă mai conduc, după bunul plac, oraşele pe care le-au „cucerit” la urnele de vot. Ambii au ieşit în presă cu declaraţii bombastice, crezându-se nemuritori. Până la un punct, doar unul dintre ei s-a înşelat, celălalt continuând să-şi joace rolul de măscărici politic, afişându-se în uniforma de la Curte, oricare ar fi ea: togă romană sau uniformă de general neamț. Până în 2004, când mă identificam ca băcăuan, primeam din partea celorlalţi, invariabil, acelaşi răspuns: „Aaa! Eşti de-al lui Sechelariu …”, iritându-mă cu ignoranţa lor. Acum, a venit rândul meu să dau răspuns constănţenilor: „Aaa! Sunteţi de-ai lui Mazăre …”, cel puţin până în 2016. Până atunci, Ave kitsch!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.