Bolovanii din drum

Valul de antiromânism din Marea Britanie a iscat în țara noastră o firească reacție de euro-scepticism. Totuși, dacă ne punem în pielea englezului de rând, ne dăm seama că vina nu-i aparține. Să vedem de ce. Un român, dacă merge prin Londra, aruncă pe jos vreo cinci gunoaie pe kilometru, fie ambalaje, fie mucuri de țigară. P

e această distanță se mai întâlnește cu doi compatrioți care cerșesc, agasându-i pe localnici cu umilința lor agresivă. La capătul traseului, românul va folosi un WC public în stilu-i personal, făcându-și nevoile pe colac, iar ca bonus va mai scrie cu rahat pe pereți. Dacă va merge apoi cu metroul sau autobuzul, românul va fi identificat prin aceea că este certat cu deodorantele. Înmulțiți-l pe românul ăla cu cel puțin 10.000, iar apoi cu numărul zilelor dintr-un an și veți fi de acord că nimic nu scapă nemurdărit în marea metropolă. Dintr-un oraș turistic, Londra devine unul mizerabil și enervant pentru băștinași, echivalent cu România pe care n-o cunosc. Când mai aude englezul că vecinul John și-a pierdut slujba din cauza unui român care muncește la negru, pe jumătate de salariu, iar la Roma un român violează o italiancă, ciorba xenofobă e gata. Tabloidele o vor condimenta cu înflorituri și exagerări, iar UKIP va câștiga noi simpatizanți.

Degeaba îi băgăm în față pe Simona Halep și pe premianții noștri la olimpiadele de Limba latină și Religie. Toate aceste personaje pozitive intră în normalitatea lor, care-i alta decât a noastră. Noi rămânem în ochii britanicilor doar cu puzderia de mârlănisme. Asta n-ar fi nimic, dar antiromânismul are pentru țara noastră efecte economice, care ne ard la buzunar. Din surplusul său de forță de muncă, România va putea exporta tot mai puțin, iar asta se traduce în probleme sociale foarte mari, cărora nu le putem face față.
Din fericire, există un antidot la acest cancer antieducațional de care suferim, iar rețeta acestuia ne-au oferit-o tot englezii, cu peste 150 de ani în urmă. Aveau și ei mitocanii, aurolacii, mâzgălicii pe pereți și infractorii lor. Ba chiar predominau. Asaltul mahalalelor asupra centrului prosper era sufocant, dar conducătorii au identificat cauza principală – lipsa de educație, mai ales în păturile sărace ale populației.

Și au rezolvat problema metodic, după o învățătură căpătată mai devreme cu vreo două secole, în timpul Războiului Civil, de la colonelul Thomas Pride. Acest burghez, fost berar și căruțaș, avea o vorbă: „Când ai un bolovan în drum, coboară și dă-l la o parte, nu trece cu roata peste el”. Pride a făcut același lucru în politică, epurând Parlamentul Lung de partizanii lui Carol I, ceea ce a permis Parlamentului Pur, rezultat din lovitura de stat militară, să-l trimită pe monarh la eșafod. Așadar, după bolovanii mici din Parlament, tabăra lui Oliver Cromwell a scăpat și de marele bolovan regal. Englezii au ținut minte lecția, iar când au vrut să transforme aspectul țării lor au luat-o de jos, cu copiii orfani, cu maturii fără căpătâi și bătrânii părășiți și neputincioși – cu toții alcătuind un extraodinar focar de mizerie și infracționalitate. I-au înghesuit în nenumărate școli de reeducare și aziluri, în care fiecare își plătea patul și masa muncind în slujba comunității. D

e la spartul bolovanilor de calcar pentru pietruirea aleilor, la curățatul bulevardelor de balegă și scămoșatul odgoanelor de cânepă uzate – pentru recondiționare, toate aceste treburi erau prestate de urgisiții soartei din adăposturile pentru sărmani. Însă munca singură n-ar fi fost de-ajuns. Monitorii țineau trei ore de educație zilnic (!), bătându-i la cap pe azilanți că n-au voie să facă aia sau că trebuie să se comporte așa în situația cutare. La „teorie” se adăugau pedepsele aspre pentru abateri. În decurs de doar trei generații, cercul vicios pe care-l alcătuiau sărăcia și ignoranța a fost spart. Băieții luați cu arcanul în orfelinate au învățat meserii și au întemeiat familii respectabile. Dacă punem în balanță romanele acuzatoare ale lui Dickens și ceea ce s-a realizat pe planul educării forțate, din acest proces Anglia a ieșit civilizată, nu datorită clădirilor pe care le construia, ci a atitudinii civice pe care o aveau oamenii din interiorul granițelor sale.

Dacă cei șapte ani de-acasă nu prea există în România înseamnă că avem și noi bolovanii noștri, peste care am tot trecut cu roata. Aș merge mai departe. Ar trebui fondată Asociația Bolovanilor Anonimi, în care fiecare dintre noi să recunoască: „Sunt un bolovan”. Și dacă tot avem ceva cu englezii, mai bine le-am fura modul de a rezolva problemele, nu portofelele și banii din bancomate.

Peter KELMANN