~3 min lectură 3 comentarii

Scandal la Stadion între un băcăuan și paznic

Claudiu Tanasescu
  •  băcăuanul susține că a fost agresat verbal de paznicul stadionului, care ar fi fost în stare de ebrietate
  •  reprezentanții Primăriei Bacău susțin că paznicul doar a atras atenția asupra lucrărilor care au loc la stadion

Act.stadion26

Un scandal a izbucnit zilele acestea la Stadionul Municipal, între un băcăuan și paznicul arenei. „Mă numesc Adrian Crețu, sunt locuitor al orașului Bacau și doresc să fac o sesizare legată de un abuz în serviciu pe un spațiu public al unui funcționar public băcăuan – a reclamat băcăuanul. Acest incident a avut loc pe data de 21 iulie 2014, seara, la stadionul de fotbal Bacău. În fiecare seară, pe stadionul de fotbal al orașului se adună mai mulți băcăuani (copii, adolescenți sau adulți) care vin să alerge pe pistă, să se antreneze sportiv sau pur și simplu să socializeze în aer liber. Pe 21 iulie, din ghereta de pază a stadionului a ieșit de mai multe ori paznicul, care, în mod vizibil, consumase alcool și a început să înjure pe cei care erau pe stadion. De exemplu, a țipat la o femeie care venise cu fetița ei acolo, făcând-o nesimțită, apoi pe mine m-a amenințat că mă bate, fără ca eu să-l provoc în niciun fel. Am presupus ca el este paznicul stadionului, deoarece a ieșit și a intrat în ghereta de pază de mai multe ori, dar când s-a apropiat de mine nu purta uniformă sau legitimație de paznic, nu s-a recomandat cine este și nu purta absolut niciun însemn oficial”.

Supărat, Adrian Crețu a făcut sesizări la Primăria Bacău și la Inspectoraul Județean de Poliție.

Reprezentanții Primăriei Bacău – instituție care adminsitrează Stadionul Municipal – spun că la mijloc este cuvântul între cele două persoane. „Noi am stat de vorbă cu paznicul Stadionului, care a spus că nu a vorbit urât, nu a consumat alcool și nu a avut un comportament neadecvat față de cei care vin seara la Stadion – a declarat Ionuț Tomescu, purtător de cuvânt la Primăria Bacău. Paznicul susține că doar le-a atras atenția asupra lucrărilor care au loc pe arenă și le-a recomandat să ocolească zona de șantier pentru a nu suferi accidente”.

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. G
    George
    28 iulie 2014, 05:07
    0

    Presupun ca dl Adrian Cretu minte de ingheata apele, pe stadion nu mai exista pista de cateva luni bune pentru ca a fost rasa cu buldozerul pentru reparatii capitale. Ma indoiesc ca vine sa alerge pe pietris.

  2. C
    Clasament Liga 1
    28 iulie 2014, 10:18
    0

    Posibil sa fi fost sub influenta alcoolului pazniculd ar sincer nu mi se pare normal ca lumea sa se adune si sa alerge la stadion mai ales ca acum e santier in zona respectiva.

  3. r
    roset
    28 iulie 2014, 11:07
    0

    SAU ,MĂCAR SĂ ,,LASE CEVA, ACOLO” LA GHERETA PAZNICULUI EIIIIII!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.