Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău a publicat zilele trecute lista finală a beneficiarilor de sprijin financiar pentru achiziţionarea de computere, în cadrul Programului Naţional „Euro 200”. La nivelul judeţului Bacău au fost declaraţi eligibili 653 de beneficiari, doi dintre aceştia fiind studenţi, iar din total cei mai mulţi provin din mediul rural. Anul trecut, în judeţul Bacău au beneficiat de bani de calculator 1.402 de elevi şi studenţi.
Beneficiază de bonuri valorice în cuantum de 200 euro – echivalentul în lei – pentru un calculator elevii şi studentţii (vârsta maximă de 26 de ani) din învăţământul de stat şi particular acreditat care nu au mai luat parte la acest program şi care provin din familii cu venituri brute lunare de cel mult 150 lei/membru de familie.
Păi, da! Au crescut enorm nivelul de trai și salariile în ultimii 2 ani! Majoritatea nu mai știm ce să facem cu banii!
Am mai postat o propunere pentru MEC , asta dacă citește cineva de pe la ISJ sau stimații ziariști aduc la CUNOȘTINȚĂ CELOR CE APLICĂ hotărârea, că sunt cadre didactice care ,,intră în sistem ”cu un salariu de râs , fără alte posibilități financiare și care ar avea nevoie pe la clase de acest ,,obiect”!
AVIZ AMATORILOR!