~2 min lectură • 0 comentarii

Ignat a părăsit competiția accidentat 

Redacția Ziarul de Bacău

Întâlnindu-l pe principalul favorit al competiției de la Cluj-Napoca, Victor Crivoi, băcăuanul Dragoș Ignat a dus la capăt primul set, pierdut cu 6-4, după care s-a retras de pe teren din cauza unei accidentări, când adversarul său conducea cu 3-0 la game-uri.

Sport 010714TENI2

Oricum, Ignat a realizat o performanță prin ajungerea în sferturile de finală ale competiției dotate cu premii de 15.000 de dolari. Aflat pe locul 1330 ATP, Dragoș Ignat, de la SCM Bacău, era cotat cu slabe șanse să treacă de experimentatul și valorosul Crivoi, numărul 277 mondial, iar scorul de 6-4, 3-0 în favoarea capulului de serie numărul 1 a confirmat calculele hârtiei . Crivoi îl eliminase în turul anterior pe celălalt jucător al clubului băcăuan, Teodor Marin, cu 6-4, 6-1. Miercuri, Dragoș Ignat părăsise și turneul de dublu al competiției clujene. El și Andras Szekely au fost învinși cu 6-4, 6-3 de cuplul Mircea Jecan/Ilie Aurelian Giurgiu.

Întâmplarea face ca Ignat să fi fost eliminat de Jecan și la simplu, în ultimul tur al tabloului de calificări, după 2-6, 5-7. Ulterior, Ignat a avut șansa participării pe tabloul principal în calitate de lucky-loser.

Dacă băcăuanul se va reface în interval de două săptămâni, el ar putea participa de pe 11 august la un alt turneu de 15.000 de dolari – Romania F11, găzduit de municipiul Iași.

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.