~2 min lectură • 0 comentarii

O evoluție de bun augur

Redacția Ziarul de Bacău

Știința a mai jucat de multe ori contra echipei de junioare din Roman, medaliată cu bronz la CN Junioare I. Mai de fiecare dată s-au marcat multe goluri, fără însă ca echipa băcăuană să fi impresionat. De data aceasta, gazdele au reușit un meci frumos, dătător de speranțe pentru prestația lor în campionat.

Sport 070814HANF

Prima repriză s-a disputat într-o notă de echilibru, junioarele Bacăului nereușind să se desprindă de adversarele lor din Roman. Plusul de experiență pe care îl au câteva dintre jucătoarele Științei a făcut însă diferența, atât la pauză, cât mai ales în repriza secundă. Au fost, de pildă, importante interceptările Lăcrămioarei Câlici, în apărare și pasele pe care le-a trimis pentru contraatac. Păcat că această jucătoare este deja cu un picior în curtea prim-divizionarei HCM Roman. ”Este rău doar pentru noi în această conjunctură, dar e foarte bine pentru ea că va juca în Liga Națională și în Cupa Cupelor. Lăcrămioara merită să joace la un nivel mai înalt și să câștige mai bine. Ea și-a făcut mulți ani datoria față de clubul nostru, a crescut în valoare aici și iată că valoarea sa este remarcată. Este o bilă albă și pentru antrenorii pe care i-a avut în Bacău. Iată că Știința, chiar dacă nu este în prima divizie, are puterea să ridice jucătoare”, ne-a declarat Giani Hornea, antrenor secund al Științei. Reamintim, alte două jucătoare de la Știința au plecat vara aceasta la echipe din LN: Mirela Vâlcu – la Roman; Adina Cârligeanu – la HC Zalău (va juca și în Cupa EHF).

Revenind la meciul Știința – LPS Roman, trebuie spus că nou-venitele la Bacău au confirmat speranțele puse în ele. Mai ales în repriza secundă, ele au atacat cu mult avânt și s-au detașat clar după 19-19 – ultima dată când a fost consemnată egalitate. Știința va mai disputa un meci amical sâmbătă, 9 august, de la ora 11.00, cu puternica HCM Roman. ”Sigur că nu ne facem iluzii că am putea câștiga. Important pentru noi va fi să învățăm ceva din disputa cu o echipă atât de bună”, a declarat antrenorul principal Costel Oprea.

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.