~4 min lectură 2 comentarii

Dosarul asasinării lui Valeriu Damian, judecat de fiica unui procuror implicat în caz

Catalina Chifu

Ore întregi au pierdut, marţi, în instanţă, avocaţii, inculpaţii, martorii chemaţi la audieri în dosarul asasinării omului de afaceri Valeriu Damian şi rudele acestuia. Procesul trebuia să înceapă la ora 10.00, dar a fost suspendat timp de aproape patru ore, pentru că avocata Maria Vasii nu a reuşit să ajungă la proces, dar nici nu şi-a asigurat substituirea. Din acest motiv, procurorul de şedinţă a cerut amendarea ei, considerând că este o dovadă de rea-credinţă. Instanţa a preferat să suspende şedinţa, ţinând cont că este prima abatere.

TS1.Act.damian608

Înainte de suspendare, avocatul Cristian Cojocaru a ridicat problema incompatibilităţii magistratului care judecă acest dosar. După mai bine de un an de când s-a finalizat rechizitoriul şi a început judecarea pe fond a dosarului, magistratul căruia i-a fost repartizat acest dosar s-a transferat la o altă instanţă. Dosarul a ajuns, astfel, pe mâinile unei judecătoare care a apreciat că, fiind rudă de gradul I cu un procuror, se impune să se abţină. Cererea ei a fost respinsă, însă, luna trecută.

Avocaţii nu văd însă cu ochi buni această schimbare, iar nemulţumirea lor şi semnele de întrebare s-au înmulţit, marţi, când în sala de judecată a fost prezent, aparent fără niciun motiv, tatăl judecătoarei, procuror la Parchetul Curţii de Apel Bacău. Prezenţa acestuia a fost deplasată – au criticat unii avocaţi – atât timp cât procurorul în cauză s-a pronunţat în acest dosar la un recurs pe măsura arestului preventiv. „Sunt nevoit să fac cerere de recuzare, dat fiind gradul de rudenie dintre dumneavoastră şi procurorul de caz de la Parchetul Curţii de Apel care s-a pronunţat în cazul clientului meu la arestul preventiv – a arătat Cristian Cojocaru. Procurorul se află şi în sala de judecată astăzi! În recursul promovat de Ministerul Public, el a considerat că sunt indicii pentru menţinerea în arest.”

Şedinţa s-a reluat la ora 14.00, când a fost dezbătută din nou problema incompatibilităţii judecătoarei. Avocatul Radu Patriche a criticat, la rândul lui, prezenţa procurorului în sala de judecată în prima parte a şedinţei. „Se impune recuzarea – a arătat Patriche. Prezenţa procurorului nu este normală, chiar dacă şedinţa este publică. Trebuie evitate astfel de situaţii, pentru a nu se crea o presiune psihică din partea rudelor de gradul I. Pe de altă parte, în calitate de procuror la Parchetul Judecătoriei, dumneavoastră (judecătoarea, n.r.) aţi avut o relaţie de subordonare faţă de Parchetul Tribunalului (care a făcut ancheta în dosarul «Damian», n.r.)”.

Declaraţia-şoc a procurorului, la un recurs

Avocatul Cristian Cojocaru a insistat pe cererea de recuzare şi a susţinut chiar că a existat un conflict între tatăl judecătoarei – procurorul de la PCA – şi clientul lui (Victor Dragoş N.). De altfel, procurorul care a stârnit nemulţumirea avocaţilor este acelaşi care, la un termen, a făcut senin o declaraţie care i-a şocat pe toţi cei din sală: „Sunt probe, nu doar indicii privind săvârşirea acestor fapte. Este posibil ca aceste persoane (arestate, n.r.), în urma judecării să fie declarate nevinovate. Nu e nicio problemă. Nu înseamnă că s-a făcut o greşeală. Este doar o dovadă că, după administrarea probelor, s-a ajuns la altă concluzie”.

„CEDO – a mai arătat Cojocaru – spune că acela care se prezintă în faţa instanţei nu trebuie să aibă nici cea mai mică temere că magistratul ar putea fi influenţat.”

Cererea de recuzare a judecătorului a fost judecată în aceeași zi, de un alt complet în cameră de consiliu, și a fost respinsă.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. v
    vlad nebunul
    7 august 2014, 04:39
    0

    E ceva putred tare in justitia bacaoana .. !! Asa se intampla daca ai promovat in timp, la varfuri, in Capitala magistrati locali obedienti si incompetenti .. !!

  2. o
    obiectiva
    7 august 2014, 15:37
    0

    dar NUMELE judecatorului si porcurorului de la curtea de apel de ce NU LE DATI ? ca nu sunt la secret…ei ar trebui sa le declare, pe site la CSM , pana la al 4 lea grad, inclusiv AFINII, nu sa bajbaim noi dupa ele……dar vezi sa NU !

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.