~2 min lectură 0 comentarii

Poliţiştii, alături de copii, părinţi şi bunici, în Parcul Cancicov din Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, Serviciului Rutier şi poliţişti de proximitate din cadrul Secţiei 1 şi Secţiei 2 Bacău au fost prezenţi la finele săptămânii, în Parcul Cancicov din Bacău, printre copii, părinţi şi bunici.

poli15

Au fost organizate concursuri pentru adolescenți, desene pe asfalt și concursuri de biciclete pentru cei mici. Astfel, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii au înmânat legitimaţii de poliţist pentru o zi copiilor care au răspuns la întrebări cu tematică specifică, au participat la concursuri de prevenire a victimizării minorilor, a violenţei şi a accidentelor rutiere.

Cei prezenți în Parcul Cancicov  au adresat întrebări poliţiştilor cu privire la diferite situaţii cu care s-au confruntat, cu privire la maşina poliţiei rutiere, aparatul radar  sau etilotest.”Activitatea desfășurată, spune inspector principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, a urmărit  informarea celor prezenţi asupra modalităţilor de prevenire a evenimentelor negative în perioada vacanţei de vară”. Copiii au primit pliante cu recomandări preventive pentru o “Vacanţă în siguranţă”, părinţii şi bunicii pentru prevenirea furturilor din locuinţă şi din auto şi a infracţiunilor de tâlhărie, fiind avertizaţi că “Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi”, în cadrul campaniei cu acelaşi nume, implementată în parteneriat cu Societatea Groupama Asigurări S.A. Parteneri ai acestui eveniment au fost: Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, Primăria Municipiului Bacău, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bacău, Asociația pentru Prevenirea Adicției și Comportamentului Adictiv Bacău, Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Personale Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.