România, (păzea că) venim!

Ca în fiecare vară, se întorc din ţările „calde” cei plecaţi cu dorinţa unui trai mai bun. Este binevenit acest pelerinaj către plaiurile natale, chiar de dorit, pentru o reîmprospătare a sufletului şi pentru liniştea celor rămaşi acasă.

Alături de cadouri, cei ce se întorc aduc şi altfel de bagaje. Unii vin cu experienţa vieţii de dincolo de fosta Cortină de fier, cu experienţe noi care pot îmbogăţi nu doar buzunarul, ci şi spiritul. O parte dintre cei tineri aduc cu ei un respect pentru cei din jur care, altoit la buna creştere românească, formează o imagine plăcută ochiului.

E interesantă forfota ce animează această întoarcere la rădăcini, iar apelativele de genul „Andiamo, Vasîli!” sună chiar poetic printre zâmbetele ironice pe care le iscă. Însă, la pachet, vin altele care nu mai sună a poezie. De multe ori, liniştea rurală se rupe cu decibelii ce sparg timpanele, pentru că, vorba aia, trebuie „să audă poporu’ că s-a-ntors ficioru’ …”, asezonaţi cu mirosul continuu de grătare care amintesc de sărbătorile parcă nesfârşite cu care împăraţii romani îi ţineau în frâu pe plebei. Se-nmulţesc accidentele provocate de cei care, în dorinţa lor de a-şi etala bunăstarea (existentă sau doar închipuită), nu-şi pot struni bidiviii, mulţi la număr, de sub capotele limuzinelor, pe care îi lasă slobozi pe uliţele satelor. Nu mai vorbim de claxoanele stridente şi motoarele turate „în ciuda duşmanilor”. Timp de câteva luni, România pare că se transformă într-un loc în care vin cei din Occident să se defuleze şi să facă tot ceea ce acolo nu au voie să facă.

Pentru cei care locuiesc în această ţară 12 luni pe an, 7 zile pe săptămână, 24 de ore pe zi, acest lucru deranjează. Nu poţi să vii şi să-ţi ştergi colbul apusean de ţara ta ca de un preş pe care mai târziu îl arunci la gunoi. Acolo de unde vin aceştia, există lecţia democraţiei, pe care se pare că ei o cunosc foarte bine. Ajunşi acasă, ei aplică doar prima parte a definiţiei care spune că „democraţia înseamnă libertatea individului de a trăi după bunul plac”, dând uitării partea a doua a definiţiei, la fel de importantă ca şi prima, ce avertizează că „acţiunile individului în democraţie nu au voie să lezeze libertăţile celor din jurul său”.

Toate acestea sunt bine cunoscute de cei ce locuiesc și lucrează „afară”, însă, până când le vor aplica şi în ţară, în fiecare vară vom auzi acelaşi strigăt de luptă: „România, (păzea că) venim!”.