~3 min lectură 2 comentarii

S-a semnat contractul de consultanță pentru construcția șoselei de centură a municipiului Bacău

Claudiu Tanasescu

Compania Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naţionale din România S.A. a semnat contractul de servicii „Supervizarea construcţiei variantei de ocolire Bacău”. Anunțul a fost făcut de Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean, în cadrul conferinței de presă de ieri, la care a participat și prefectul Dorian Pocovnicu. Obiectivul principal al contractului constă în furnizarea de servicii de supervizare atât in timpul perioadei de execuţie a lucrărilor, cât și pe parcursul perioadei de garanţie. Prin implementarea proiectului „Construcţia Variantei de Ocolire Bacău” se urmăresc îndepărtarea traficului greu din oraş, reducerea timpului de călătorie de tranzit prin municipiul Bacău, reducerea numărului de accidente grave prin sporirea siguranţei traficului, reducerea impactului asupra mediului prin diminuarea drastică a emisiilor de poluanţi în conformitate cu politica de transport aplicată de Uniunea Europeană și îmbunătăţirea calităţii vieţii prin devierea traficului de tranzit în afara orașului. Durata estimativă de implementare a contractului de supervizare este de 51 luni de la data de începere a contractului.

 

Even.centura

„Semnarea contractului de consultanță însemană că acest obiectiv se va executa – a declarat Dragoș Benea. Comisia de evaluare a solicitat numeroase clarificări de la firme și, la sfârșitul acestei luni, va încheia raportul de evaluare. Dacă nu vor fi contestații este posibil ca în octombrie să se semneze contractul de execuție a lucrărilor”.

Curtea de Apel București a dat, pe 8 mai, verdictul în contestațiile depuse la licitația pentru desemnarea câștigătorului șoselei de centură, magistrații cerând ca ofertele să fie reevaluate. Deocamdată, Compania Națională de Autostrăzi nu a mai dat nicio lămurire asupra stadiului reevaluărilor. La prima licitațiea a fost desemnată câștigătoare compania turcească Eko Insaat Ve Tic As. În cursa pentru construcția rutei ocolitoare a Bacăului s-au înscris zece firme, iar la final ofertele a două dintre acestea au fost declarate eligibile.

Șoseaua de centură face parte din strategia de dezvoltare a infrastructurii rutiere din municipiul Bacău. Primăria Bacău a inclus această strategie în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. Investiția este finanțată prin Fondul European de Dezvoltare Regională și de la bugetul de stat. Pentru ca acest obiectiv să fie realizat cu finanțare europeană a trebuit să fie parte dintr-o autostradă. Astfel, ea face parte din coridorul paneuropean IX, care va lega Sudul de Nordul Europei printr-o autostradă. Valoarea estimată pentru realizarea variantei ocolitoare a municipiului Bacău este de 591.224.807 lei, fără TVA. Centura va avea peste 30 de kilometri și va pleca, pe două axe, una de lângă comuna Nicolae Bălcescu, din apropierea hypermarket-ului Metro, și va duce până aproape de satul Bogdan Vodă, din comuna Săucești, cu o lungime de 12 kilometri, iar a doua axă, cu o lungime de 18 kilometri, va face joncțiunea la Centrul de Afaceri și Expoziții.

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Vasile
    23 august 2014, 12:56
    0

    Centura asta e omologa spitalului municipal. Mereu ni se mai aminteste ca vor fi gata la… sf. Asteapta. Ba nu sunt bani, ba s-a conetstat licitatia, ba se mai se!mneaza nu stiu ce contracte de consultanta (alti bani, alta distractie), in afara de demararea propriu zisa a lucrarilor. Ne mai vedem peste un an!

  2. p
    paduraru mihai
    12 februarie 2015, 17:00
    0

    asteptam cub mare interes rezolvarea acestei probleme care dertanjeaza pe toti locuitorii bacaului.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.