Pe când era ministru în Guvernul Petre Roman, dl Băsescu, polemizând cu Dinu Patriciu, a precizat: ”Dacă aştepţi norocul să fie de partea ta, nu te mai mişti niciodată. Anchilozezi. Politicianul trebuie să fie jucător”. Asta şi-a propus, asta a şi fost dl Băsescu. Jucătorii se deosebesc de oamenii care adoptă normalitatea vieţii. Jucătorii vor emoţii tari. Nesiguranţa li-i trebuincioasă. Ei n-ar mai simţi nicio bucurie dacă viaţa ar curge paşnic. Jucătorul caută în loc de pace războiul, cearta, scandalul. Acestea îl menţin mereu treaz, mereu în gardă, mereu gata de atac. Mijloacele utilizate în politică pentru obţinerea victoriei nu contează la el, nu le alege. Murdare sau nu, dar câştigătoare să fie. Timp de zece ani, dl Băsescu s-a condus după acest principiu şi a fost mereu câştigător, chit că duhoarea unor acte politice s-a întins dincolo de Nana, Lukoil, Argeş, Pojorâta, Bucureşti sau Cernica, unde i-au prosperat afacerile. Ce a rămas de pe urma vitejiilor sale? Care îi sunt isprăvile? Nimic pentru poporul român, prea multe pentru el şi ai săi – averi, proprietăţi, faimă îndoielnică. Pentru adversarii politici – hărţuieli, calomnii, umilinţe, etichete de turnători, maimuţe, pisicuţi, incompetenţi, mincinoşi, împuţiţi etc. Istoria ne învaţă că jucătorii politici sfârşesc mizerabil, chiar dacă gloria i-a însoţit un timp oarecare. Să ni-i reamintim pe Hitler, Stalin, Sadam Hussein, Bokassa, Ceauşescu, Miloşevici şi chiar Napoleon. În urma lor a izbucnit vijelia de foc. Ca şi ei, dl Băsescu simte nevoia să-şi reajusteze mintea încordată, gata să plesnească. Prea a băgat mereu justiţia în ea. Acum reşapează puţin glorios în susţinerea la preşedinţie a Elenei Udrea. Cred că şi în acest caz jocul său va fi pierdant.
Între oameni sunt tot soiul de variaţii psihologice. Surprinde la unii capacitatea de a imita cu neruşinare şi tupeu ceea ce la alţii este înzestrare naturală. Astfel, dna Udrea se doreşte un Băsescu bătăios, aprig, dar numnai în fabule broasca se umflă cât vaca. Urmărind prestaţiile politice ale dnei Udrea, te ştergi involuntar sub scaun, pentru că ai impresia că ai călcat în ceva. Orice spune sau face, pare o posedată de băsism, fiind îndărătnică la normalitate. Or, îndărătnicia poate fi un principiu, dar în lumea catârilor. De aceea, socot complicitatea dintre minte şi inimă la dl Băsescu o nerozie. Neşansa românilor care nu prizează la scandal este că jivinele gulerate de la posturile tv întreţin lupta pătimaşă, dar abjectă, a unor potentaţi pe cale de prăbuşire. Este o viermuială îngrijorătoare de semntimente mici şi resentimente mari. N-are cine scutura urechile lungi şi botul ascuţit ale acestei generaţii halucinate de teleaşti, parcă loviţi de strechia vacii nebune în arşiţa verii. Înghesuiala la datul cu părerea seamănă cu tropotul turbat al turmelor de copitate. Intelectualitatea lor, de asemenea. Cu astfel de admiratori care înghit gogomăniile politice cu un bot lacom de viţel, speranţa noastră de normalitate rămâne destul de plăpândă.
„..iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” MATEI cap 28