Medicul Carmen Zventlana Zaharia (PSD) va depune jurământul de consilier local și va ocupa astfel locul rămas vacant după demisia Irinei Florea. Evenimentul va avea loc în sedința Consiliului Local Bacău de joi, 28 august.
Pe ordinea de zi a ședinței vor mai fi proiecte ce vizează unele modificări la contractul de asociere dintre Consiliul Local, Consiliul Județean și R.A. Aeroportul Internațional „George Enscu” Bacău în scopul realizării și finanțării proiectului „Modernizarea și Dezvoltarea Infrastructurii de Transport Aerian la Aeroportul Internațional Bacău”.
Alte proiecte de pe ordinea de zi sunt parteneriatul cu Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” la aniversarea a 95 de ani de la înființare, constituirea comisiei de analiză a solicitărilor de locuințe sociale din fondul locativ de stat administrate de Consiliul Local Bacău, înscrierea în Cartea de Merit Comunitar a municipiului Bacău a unor persoane fizice care au primit titlul de „Cetățean de onoare”, premierea a 64 de familii care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, precum și diferite modificări la hotărâri mai vechi aprobate de aleșii locali.
ax a zis
Parca-i tovarasa Gainuse !