Cunoscutul interlop băcăuan Austrian a ajuns după gratii într-un penitenciar din România, după ce abia ispăşise o pedeapsă cu închisoarea în Germania. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat sentinţa într-un dosar de spălare de bani în care au fost trimişi în judecată alţi şapte fraţi şi cumnaţi ai lui Austrian. Anchetatorii susţin că aceştia au transferat în conturi din România peste 1,6 milioane dolari şi circa 195.000 euro, bani obţinuţi din fraude la bancomate. Condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare, interlopul băcăuan a făcut contestaţie la executare şi cere acum contopirea pedepselor şi deducerea perioadei de detenţie deja executate. Austrian cere şi transferul la Penitenciarul Spital Tg. Ocna, pe motiv că este foarte bolnav.
Miorel C. (40 de ani), cunoscut printre interlopi ca „Austrian”, are la activ mai multe condamnări, una cu suspendare pentru infracţiuni la legea comerţului electronic şi alte două cu executare, în Germania (pentru infracţiuni cu carduri), respectiv România (spălare de bani). Impresionante nu sunt doar sumele de bani obţinute din aceste infracţiuni şi zecile de imobile în care a investit, dar şi reţelele din care a făcut parte, foarte bine organizate pe teritoriul mai multor state.
În septembrie 2011, Tribunalul de Land Wuppertal (Germania) l-a condamnat pe Austrian la 3 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă pe care a executat-o în intervalul august 2010 – aprilie 2013, în închisorile din Aachen şi Wuppertal. În acelaşi timp, instanţa din Germania i-a confiscat suma de 30.000 euro, bani care ar fi fost obţinuţi din falsificarea de carduri şi fraude la bancomate. Reţeaua în care a fost cooptat Austrian era condusă de Laviniu C., care se afla în Dortmund de la începutul lui 2010. Cel din urmă a reuşit să confecţioneze o aparatură pe care o monta la bancomate şi cu ajutorul căreia putea citi datele despre cont şi codurile PIN. Aşa-numita „baghetă”, în care era ascunsă o cameră video, era instalată deasupra tastaturii de la bancomat. Înregistrările erau memorate pe un microcip montat, de asemenea, în „baghetă”. Aparatura se demonta ulterior şi era dusă la „tehnicianul şef” Laviniu C., iar datele obţinute erau citite şi „aranjate” în atelierul lui. Adică PIN-urile înregistrate erau repartizate datelor de cont citite. „Laviniu C. a manipulat cu ajutorul acestei tehnici bancomatele din întreaga Germanie” – spun anchetatorii din Germania. După citirea datelor conturilor bancare, Laviniu C. fie făcea singur dubluri false de carduri, aşa-numitele „white plastics”, care erau folosite mai ales în Olanda, fie datele citite erau transmise în străinătate, printre altele în Italia, România, Marea Britanie, Canada şi Mexic, unde alte persoane implicate în această afacere confecţionau carduri false şi le foloseau pentru ridicarea banilor de la bancomatele de acolo. Anchetatorii susţin că în cel puţin două astfel de cazuri a fost implicat şi Austrian, primul cu o pagubă totală de 53.000 euro, urmat la doar o săptămână de o nouă lovitură de 82.000 de euro, partea lui Austrian fiind de 30.000 de euro. În iulie 2010, interlopul băcăuan a fost arestat în România, în baza unui mandat de arestare internaţional, şi transferat în Germania.
Ar fi cumpărat 44 de imobile din fraudarea bancomatelor
Cu câteva luni în urmă, Austrian a fost ridicat de autorităţi de pe Aeroportul Bacău şi dus în arest. În februarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare într-un dosar de spălare de bani deschis în 2007, în care au fost trimişi în judecată alţi şapte fraţi şi cumnaţi ai acestuia. Unul dintre aceştia, Viorel C., zis „Bică”, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru mai multe infracţiuni la legea comerţului electronic (fraude la bancomate), în timp ce se afla în Marea Britanie, în perioada 2000-2004. Anchetatorii susţin că acesta a transferat sume importante de bani în România, folosind atât un paşaport norvegian fals, cât şi numele său real. Banii, circa 652.000 dolari, au fost viraţi în conturi bancare din România ce aparţineau inculpaţilor Camelia C., Anca şi Spulber C.. Austrian a primit în cont, de asemenea, 47.711 dolari. În 2002, Viorel C. a fost surprins, în Marea Britanie, de Poliţia Metropolitană, în timp ce comitea fraude la bancomat, fiind găsite asupra sa carduri bancare false. În rechizitoriu se arată că Spulber C. deschisese trei conturi bancare în care membrii grupării au trimis bani (340.930 dolari şi 186.053 euro) ce au fost ulterior viraţi în alte conturi, extraşi şi investiţi. 25 de imobile au fost cumpărate în municipiul Bacău, valoarea tranzacţiilor fiind de 470.000 lei şi 70.000 dolari. În perioada 2002-2005, Austrian a primit de la membrii grupării 103.478 dolari şi 11.408 euro. Din banii viraţi în conturile lui şi ale rudelor, Austrian a reuşit să cumpere 44 de imobile în municipiul Bacău, sumele rulate fiind de aproape 1.300.000 lei și 57.100 euro. În total – mai spun anchetatorii – membrii grupării au primit din străinătate 1.640.205 dolari şi 197.571 euro. Instanţa a dispus confiscarea de la Austrian a sumelor de 1.293.000 lei şi 57.100 euro şi a menţinut sechestrul asigurator pe imobilul din strada Andrei Mureşan, nr. 19, în suprafaţă de 406 mp, şi a terenului, în suprafaţă de 586 mp. De asemenea, de la Viorel C. a fost confiscată suma de 699.687 dolari, iar de la Elvis C. suma de 36.334 dolari şi s-a menţinut sechestrul pe mai multe imobile şi terenuri din Bacău.
Austrian a depus la Tribunalul Bacău o contestaţie la executarea stabilită în dosarul de spălare de bani. El cere recunoaşterea sentinţei penale date de Tribunalul de Land Wuppertal (Germania), contopirea pedepselor şi deducerea perioadei de detenţie deja executate în Germania, de 3 ani şi 6 luni, din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni dată de instanţa din România.
Cererea se va judeca în luna septembrie.
Lasă un răspuns