Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a trimis organelor de urmărire penală documentele necesare în vederea cercetării penale a procurorului Teodoru Bostan de la Parchetul de pe linga Judecătoria Buhuşi.
Redam comunicatul CSM:
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis organelor de urmărire penală documentele necesare în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiuni de fals în declaraţii de către domnul Bostan Teodoru, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, deoarece:
– prin sentinţa civilă nr. 2876 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosar nr. 26822/3/2008 rămasă irevocabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a-III- a, nr. 4/06.01.2009, s-a constatat calitatea domnului Bostan Teodoru de colaborator al Securităţii;
– în declaraţia autentică dată pe proprie răspundere, domnul Bostan Teodoru a menţionat faptul că nu a fost agent sau colaborator al organelor de securitate şi nu a făcut poliţie politică.
Consiliul Superior al Magistraturii reaminteşte faptul că în actualul context legislativ o astfel de constatare nu este suficientă pentru a afecta cariera profesională a magistratului decât sub aspectul interdicţiei de a exercita o funcţie de conducere.
Domnul procuror nu deţine funcţii de conducere. Sesizarea formulată nu înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie care guvernează derularea procedurilor judiciare.
Potrivit legii „judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor şi personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţi să facă o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică.”
Consiliul Superior al Magistraturii gestionează cariera profesională a magistraţilor, întocmeşte şi păstrează dosarele profesionale ale judecătorilor şi procurorilor. Consiliul Superior al Magistraturii este independent şi se supune în activitatea sa numai legii.
Lasă un răspuns