Mâine, la ora 10.00, se deschide a IV-a ediție a evenimentului „Expo Vânătoare şi Pescuit Bacău”, organizat de SC Centrul de Afaceri şi Expoziţional Bacău SA în parteneriat cu ROMSILVA – Direcția Silvică Bacău. Băcăuanii interesați de produse și servicii destinate pescuitului și vânătorii, dar și cei care iubesc drumețiile în natură nu trebuie să rateze expoziția la care participă firme de profil din România și Ungaria, ce va fi deschisă până duminică, 5 octombrie, în cadrul pavilionului expozițional de la Centrul de Afaceri din Bacău.
„Expoziția cu vânzare cuprinde și o zonă generoasă cu preparate culinare din carne de vânat, propuse de mai mulți producători, care sperăm că va constitui un punct de atracție important pentru orice vizitator al expoziției”, a declarat Cornel Pricope, directorul CAEx Bacău.
Nu în ultimul rând, o importantă expoziție de trofee oferită de asociații și instituții de profil, firme private sau persoane fizice, vor încânta publicul vizitator cu exemplare vânate pe teritoriul României, dar și în alte colțuri ale Europei sau ale lumii. În cadrul expoziției va avea loc evaluarea și omologarea trofeelor de vânătoare de către Experți „CIC”(Consiliul Internațional de Vânătoare) și pe această cale invităm toți posesorii de Trofee de Vânătoare Medaliabile din România să participe la această acțiune, care se va desfășura pe toată perioada evenimentului. Comisia de Arbitraj este formată din Experții CIC: Jovan Bradvarovic – Inspector de Vânătoare la Ministerul Silviculturii ți Vânătorii din Republica Serbia, precum și Aleksandar Ceranic – Vicepreședinte al Comisiei CIC în Republica Serbia.
Lasă un răspuns