~2 min lectură 0 comentarii

Deputatul Valerian Vreme: „Acuzaţia de abuz în serviciu se referă doar la HG 460, care nu a fost semnată de mine”

Redacția Ziarul de Bacău

Deputatul Valerian Vreme (PMP Bacău), este tot mai aproape să rămână fără imunitate parlamentară și să fie anchetat de DNA, în dosarul „Microsoft”. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, ridicarea imunităţii fostului ministru Valerian Vreme, decizia finală urmând să fie luată de plenul Camerei.

valerian-vreme Deputatul Valerian Vreme a declarat, marţi, după ce a fost audiat de către deputaţii din Comisia juridică în legătură cu cererea de începere a urmăririi penale în cazul său, că acuzaţia procurorilor DNA este de abuz în serviciu şi se referă doar la HG 460, care, însă, nu a fost semnată de el.

”Acuzaţia este de abuz în serviciu şi se referă doar la HG 460, care nu a fost semnată de mine, e semnată undeva în 2009. Eu am semnat doar actul subsecvent care are absolut toate avizele şi toate analizele de specialitate”, a precizat Vreme.

El a mai spus că şi-a exprimat punctul de vedere în faţa colegilor din Comisia juridică referitor la acuzaţia adusă de DNA.

”Mi-am exprimat punctul de vedere. Deci eu nu sunt acuzat, ci pur şi simplu solicitarea este pentru începerea urmăririi penale. Sper că colegii mei au înţeles foarte bine, inclusiv cum s-a derulat încheierea acelui act subsecvent şi decizia o vor lua în cunoştinţă de cauză. Imediat ce o să avem şi celelalte date o să vin şi o vă dau toate explicaţiile”, a mai spus Vreme.

Ilegalitățile reclamate de DNA

Camera Deputaţilor a fost sesizată pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de deputatul Vreme Valerian, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada septembrie 2010 – februarie 2012 şi în prezent deputat, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi încheiat contractul subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe MECTS, pentru şcoli – contractul de furnizare produse nr.108 din 17 august 2011 în baza căruia MCSI a efectuat plăţi totale de 8.825.673,50 euro, în condiţiile în care HG nr.460/2009 nu a reglementat situaţia licenţelor destinate unităţilor de învăţământ, iar preţul licenţelor nu reflectă discount-ul acordat de Microsoft, nu a dispus măsuri cu privire la aspectele sesizate de către FTS România prin adresa nr. 4550/02.12.2010, cu privire la servicii neprestate.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.