Campania electorală prezidențială s-a încins la maximum, odată cu dezvăluirile lui Traian Băsescu despre Victor Ponta. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seara, la Realitatea TV, că premierul Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE în perioada 1997 şi 2001. Şeful statului a spus că unul dintre candidaţi trebuie să recunoască că este ofiţer acoperit, pentru că altfel, „îi va rânji în faţă fostul şef”. „Îi va rânji, când va fi preşedinte. Că îi rânjeşte acum, când este prim-ministru, încă mai merge”, a continuat Băsescu.
„Victor Ponta trebuie să recunoască că în perioada 1997-2001 a fost ofiţer acoperit al SIE”, a anunţat preşedintele, precizând că acest lucru arată şi „saltul lui”. „A fost, în perioada 1997-2001, ceea ce explică şi propulsarea lui de la Parchetul de la Judecătoria de sector direct în Parchetul General. Nu este nicio bombă, este o realitate pe care eu sunt gata să o demonstrez”, a mai acuzat Băsescu.
Cât despre o posibilă retragere a premierului Victor Ponta din cursa pentru Preşedinţie, Traian Băsescu a declarat că nu crede acest lucru. „Nu se va retrage, de ce să se retragă? Nu puteţi alege aşa un preşedinte! Este problema dumneavoastră, eu în niciun caz nu-l voi vota. Nu tot electoratul de stânga este fără principii. Nu mă deranjează!”, a spus preşedintele.
Alte declarații ale lui Traian Băsescu:
„Nu sunt atât de supărat pe Victor Ponta, cât pe Meleșcanu. Asta a afectat încrederea mea în conducerea Serviciului. După ce am așteptat un timp, am deschis o corespondență oficială: l-am rugat să-mi comunice dacă în Guvern există ofițeri-acoperiți sau foști ofițeri acoperiți. Și mi-a dat hotărârea de guvern prin care mi s-a spus că este secret de stat. Or, eu am acces la secretele de stat. Președintele cere informații despre acoperiți în Guvern.
Ambele servicii le-am întrebat cu privire la Guvern. Unde este lucru extrem de în neregulă. Am văzut hotărârea trecută prin CSAT. S-a creat un precedent. Președintele a cerut în mod legitim o informație unui serviciu secret. Și mi s-a comunicat că este secret conform HG. E prima dată în istoria României când se întâmplă asta. Eu nu am mai avut încredere în Meleșcanu. A creat un precedent inacceptabil. Președintele când este validat, scrie legea, citat din legea secretului de stat.
Vina lui Ponta nu este că a fost ofițer-acoperit, ci că nu a spus. Uitați-vă câți ofițeri-acoperiți sunt și în Parlament. M-am dus la SIE, am strâns colegiul de comandă al SIE, și le-am spus că nu îl voi tolera. Discuția a fost de 30 de secunde. Discuția a fost în primăvară și am spus că voi face public acest lucru la momentul în care voi considera. Victor Ponta ar trebui să o spună.”
Premierul Ponta a răspuns acuzațiilor:
După ce am terminat faculatea de Drept de fiecare dată am respectat legile țării, mi-am servit țara ca magistrat, ca ministru și voi face în continuare la fel”, a spus premierul aflat în vizită la Iași la moaștele sfintei Parascheva.
„Dupa 10 ani în care am văzut minciuni, mizerii, și folosirea instituțiilor statului de către Traian Băsescu în interes personal, orice va spune și va face președintele nu e decat un exemplu de ce nu trebuie sa fac atunci cand voi fi presedinte”, a adaugat Ponta.
nela a zis
Acest Basescu ,temandu-se de tot ce i se poate intampla in scurta vreme si catranit de invidie,spune orice,murdareste pe oricine,vazand-o pura si viteaza doar pe Udrea.Cine poate acorda incredere acestui individ???
uncas a zis
Ceva de neimaginat la un presedinte de tara de la limbaj pana la inlaturarea contracandidatilor prin orice mijloc . Pana la urma orice popor isi merita conducatorii si nu invers . Daca voi nu ma vreti eu va vreau ,a fost adata in istorie .
H2SO4 a zis
In 29-11-2002 ( vezi Monitorul Oficial de la acea data) I.Iliescu imineaza lui V.V.Ponta Ordinul National Serviciul Credincios in grad de Cavaler. Mentionez ca aceasta distinctie nu se acorda personalului civil…..restul sunt povesti pentru imbribodit naivii.
H2SO4 a zis
In 29-11-2002 ( vezi Monitorul Oficial de la acea data) I.Iliescu imineaza lui V.V.Ponta Ordinul National Serviciul Credincios in grad de Cavaler. Mentionez ca aceasta distinctie nu se acorda personalului civil…..restul sunt povesti pentru imbrobodit naivii.
nela a zis
Raportarea la faptele unora a condus la distorsionarea gandirii.Sa acceptam afirmatia ca Ponta a lucrat sub acoperire intrebandu-ne,concret,ce rau ne-a facut ? Mi-a furat libertatea? M-a impiedicat sa-mi exercit profesia? Si-a bagat,obraznic,mana in buzunarul meu? M-a impiedicat sa sper ca lucrurile in curand se vor schimba? A distrus credinta ca roata,intr-o zi se va schimba? Eu imi voi da o sansa votandu-l pe PONTA ! Incredere,inspiratie,naivitate-ramane de vazut.Sincer, sper un scor favorabil pentru Ponta ! Poate va fi de folos tuturor celor pentru care comoara se afla inca in Romania si nu in mainile urmasilor piratului Basescu!!!!
spartacus gladiator a zis
Coana NELA cu parere de rau spun. ESTI CREDULA RAU DE TOT.Mai studiaza si apoi da-ti cu parerea.Ori esti una care ai acces la borcanul cu miere.
nela a zis
Fiecare percepe realitatea incercand sa o interpreteze cat mai obiectiv ,luand in calcul si experientele anterioare.De la cineva care sta la gura pesterii, privind doar imaginile ce se reflecta pe peretele din fata si multumindu-se cu atat,nu am asteptari prea mari.Acesta nu stie decat sa improaste cu noroi….considerandu-se invatat.Chiar asa,Spartacus,cate clase ai??
spartacus+gladiator a zis
Oare coana Nela la gura pesterii e vreun ecran 3D.Si apropo astepatarile domniei tale in ce consta.
nela a zis
Imi pare rau,dar nu m-ai inteles.Poate ca,in timpul scolii,nu l-ai studiat pe Platon.E clar ca nu orice samanta are norocul sa ajunga intr-un sol roditor!Sa-ti raspund: ecranul meu mental cuprinde,printre multe altele si reprezentarile celor inscrisi in cursa prezidentiala.Pentru fiecare dintre primii 4(Ponta,Melescanu,iohannis,Udrea)exista si cate o lista cu motivele pentru care i-as alege sa nu.Ponta pare a fi cel mai potrivit ca presedinte chiar daca exista si motive ce merita sa fie tratate cu atentie.Iohannis ,din cauza caruia mi te adresezi urat,nu are sanse (potrivit motivelor alegerii).In privinta candiatului Udrea,accept prejudecata ca tara trebuie condusa cu capul si nu cu…parasuta. Asteptarile: oameni cu comportamente sociale ,cognitive,afective normale ,oameni care sa se bucure ca traiesc si nu tuburi digestive care se tem de ce le poate aduce ziua de maine…Astazi ,par fericicite doar vedetele ,betivii si drogatii.Ei,sigur,vad doar umbrele reflectate pe peretele pesterii.Astept sa intalnesc oameni liberi care sa nu-si vanda constiinta pentru 30 de arginti…
popa japca a zis
Nu exista la aceasta ora un cancer mai mare al societatii romane ca Ponta,acest imberb arogant si vesnic cu ranjet sarcastic..Scolit la sanul lui ILiescu ,criminal lasat deocamdata in libertate..Ponta e omul baronilor,..a jefuitorilor,..a celor care doresc distrugerea Romaniei..Daca va pasa de tar a asta..nu votati acest nemernic..Oricine dintre candidatii romani e mai bun..
nela a zis
Daca”oricine dintre candidatii romani’ ( germanul si maghiarii oare sunt romani???)” e mai bun „decat Ponta,n-ar fi rau sa-l votam pe Funar,macar asta iubeste tricolorul,a invatat ceva de la Vadim!!
spartacus+gladiator a zis
Coana Nela pasteaza-ti parerile numai si numai pentru mataluta. Zau ca te-ai uitat prea mult la Antena 3.
nela a zis
Spartacus,opiniile tale,ar fi potrivite pentru rubrica ” VAX populi” din emisiunile lui Dragos Patraru!!
spartacus+gladiator a zis
Coana Nela. Vezi ca am dreptate. Uitatul prea mult la Latrina 3 dauneaza grav gandirii socialiste.Tratati-va pana nu e prea tarziu.
nela a zis
Baiete,ai probleme serioase! Dupa cate stiu,voi ,jurnalistii de doi bani, desemnati prin latrina3 (aveti un vocabular activ limitat,cand va comentati singuri articolele) postul Antena 3 sau,poate ma insel,te referi la b1.Daca ti-ai face timp sa afli cum vad si interpreteaza evenimentele si altii,decat tine,ai fi fi amuzat de criticile,cu adevarai acide,ale lui D. Patraru,prezente in emisiunile „Starea natiei” -Postul national Tv 1 .Il faci de rusine pe Spartacus.Esti jalnic!!!!
spartacus+gladiator a zis
Coana Nela Spartacus nu a fost jalnic, ci mai degraba falnic. Filozofia dvs. nu prea are corespondent realitatii. Si nu uita un lucru doamna Nela , neamtul tot neamt ramane.In rest salutari socialiste.
nela a zis
Si Hitler era neamt! Mea culpa pentru ca am intrat intr-un dialog pe care care l-am dorit constructiv,dar n-a fost sa fie.Se vede diferenta de educatie.Cat priveste Spartacus,eroul arhicunoscut prin faptele sale,ramane „falnic”- tu,in nici un caz!
spartacus+gladiator a zis
Da tovarasa Nela ai dreptate intr-un fel cu nivelul de educatie. Ai studiat prea mult Lenin si bolsevismul. Mai urmeaza sa faci o calatarie pana in Nord Korenika. Dar pe drum sa nu te prinda jihadisti. Mare pacat sa pierdem una ca dvs.