Paharul de whiskey e plin-proaspăt, cu două cuburi de gheață regulamentare. Degetul exersat al Președintelui le agită, să taie un pic din tărie, după care se ridică amenințător și orizontal, indicându-l pe Victor Ponta. El ar fi fost „acoperit”, în solda SIE. Dramă!
Opozanții, șo pe el, mincinosul! Unii sunt dezamăgiți de nivelul scăzut al spionilor ce servesc din patriotism ori din interes material statul român. Alții sunt convinși că președintele manipulează fapte, ca să-i iasă vinovatul, iar Ponta e inocent.
Degetul experimentat al Președintelui nu ne explică însă și un alt aspect frapant, perioada mică în care tânărul procuror Victor Viorel Ponta ar fi fost ofițer acoperit al SIE, gradul nici nu mai contează: 1997-2001. Patru ani? Atât l-a ținut patriotismul sau atât a avut nevoie de bani pentru benzină?
Mai important decât motivul racolării mi se pare cauza pentru care colaborarea a încetat, în 2001. La vremea aia, PDSR abia se reinstalase la putere, cu Adrian Năstase și Ion Iliescu la conducere. Dacă n-o fi renunțat singur, de ce l-a dat SIE afară pe Victor Ponta? O fi întârziat cu predarea notelor informative și rapoartelor de activitate, l-or fi prins copiind?
tucu a zis
O jigodie.
uncas a zis
Inca nu avem confirmarea oficiala ca a fost ,declaratii la televizor in campanie electorala gen Dan Senzationescu arata lipsa de maturitate a conducatorilor sau apropierea scadentei …..