Chinuit de efortul politic de a veni pina in inima Moldovei, celebrul domn Traian (ce prenume plin de intelesuri inalte!!!) Ungureanu – candidat PD-L la europarlamentare – a declarat in fata ziaristilor „de provincie” ca „Proiectul Basescu este vital pentru dezvoltarea viitoare a Romaniei. Multe se vor hotari in iarna. Este vital Basescu pentru interesele Romaniei si pentru interesele comunitatilor locale!”… Eu, marunt alegator din cea mai saraca regiune a tarii, trebuie sa-l cred pe marele ziarist Traian Ungureanu, „pifan” inrolat in politica oficiala si in propaganda electorala, deoarece se presupune ca are informatii mai multe si mai complete. Drept pentru care l-am rugat sa ne vorbeasca despre cel mai important proiect politic al presedintelui Traian Basescu in mandatul care tocmai se termina. Eu, alegatorul debusolat, pentru a spera intr-un viitor mai bun, trebuie sa am certitudini despre trecut. Am asteptat raspunsul lui Traian Ungureanu cu cele mai bune intentii. Dupa doua, trei bilbe despre „genialitatea” presedintelui mult iubit, a raspuns usor iritat: „Basescu a salvat Romania din ghearele trusturilor de presa si ale grupurilor de interese economice!”… Dupa care s-a grabit sa ajunga la „o intilnire cu activul de partid din judetul Bacau”, eveniment mascat cu o lansare de carte destul de controversata. Iubaretul de serviciu al presedintelui nu a fost in stare sa-mi ofere o alta mare victorie a mandatului 2004-2009. Probabil nu a avut de unde…
Respectul romanilor pentru intectualitate a fost, intotdeauna, de necontestat. Oamenii simpli au privit cu incredere si speranta catre „desteptii natiei” de la care au asteptat solutii si strategii viabile pentru rezolvarea problemelor generale ale societatii. In anii ’90, discursurile acestor scriitori, jurnalisti, filosofi, poeti erau sorbite cu nesat de catre public si ele – discursurile – alimentau gesturile de revolta ale maselor. Astazi descoperim ca intelectualitatea este la fel precum intreaga societate romaneasca: este farimata in grupuri si grupulete macinate de interese economice, imagologice, politice sau chiar personale si de-a dreptul meschine. Unul s-a improprietarit cu cea mai mare editura comunista si este abonat la fondurile bugetare; altii s-au cocotat in functii pe la diverse institutii guvernamentale de unde iau lefuri de secretari de stat; citiva au fost unsi de presedinte ambasadori, consuli, diplomati (facuti la apelul de seara…), iar norocosii s-au trezit consilieri de unde au fost „parasutati” pe listele formatiunii prezidentiale, fara a fi macar membri ai partidului. Din astfel de pozitii oficiale (pe care neam de neamul lor nu le-au visat) isi exprima neincetat (si neintrebati) dragostea fata de cel care i-a facut oameni. Propaganda lor a capatat accente de-a dreptul religioase: nu se mai vorbeste de doctrine sau strategii electorale, ci de credinta in „proiecte vitale pentru Tara!!!”… Este o forma periculoasa de talibanism militant cum n-am mai vazut si n-am mai auzit de pe vremea cultului comunist al personalitatii. Si atunci, din propriet initiativa, unii intelectuali se-nghesuiau sa publice articole-ode pentru „Marele Cirmaci”. Citiva dintre acei semnatari isi continua si astazi munca, schimbind doar „Cirmaciul” (asta macar are patalama…). Ma uit la ei (si la citiva dintre tinerii lor discipoli) gindindu-ma cu groaza ce secretari ai UTC si PCR ar fi fost ei astazi daca nu le murea „Prea-Iubitul”… Cu asemenea activisti, in „Epoca de Aur”, majoritatea romanilor ar fi ajuns la Canal sau la exploatarile miniere din Oltenia…
Lasă un răspuns