Bacăul are puține branduri cunoscute la nivel național, Aerostar, Agricola, Pambac, Dedeman și, de curând, Barrier. Reclamele celui din urmă au „explodat” în pauzele de publicitate pe unele posturi de televiziune în vara acestui an.
Puțină lume știe că Barrier aparține firmei Electric Plus din Bacău, care produce și vinde sisteme de tâmplărie încă din 2003. De altfel, magazinele s-au numit inițial chiar „Electric Plus”, ca firma deținătoare.
În urma campaniei publicitare de peste 300.000 de euro, care a consolidat brandul Barrier, s-a ajuns la concluzia că magazinele proprii nu sunt chiar la îndemâna clientelei și s-a decis introducerea sistemului de franciză.
Ce este o franciză Barrier
Astfel, Barrier a inaugurat ieri, în Bacău, prima franciză, inițiind astfel un nou model de business pe piața pe care activează. Taxa pentru franciza Barrier este de 5.000 de euro și asigură drepturile de exploatare ale brandului, produselor și sistemelor de lucru Barrier.
Adrian Gârmacea, director general al Electric Plus, spune că, pentru ca fiecare unitate francizata să fie operațională, Barrier investește 30.000 de euro/ magazin, costul incluzând: mobilier, kit shop fiting, set complet de mostre, program de proiectare și ofertare, signalistica interioară și exterioară, cursuri pentru întregul personal implicat în operarea francizei.
„Mă bucur că putem dezvolta primul sistem de franciză din industria tâmplăriei PVC, este un proiect pe care l-am perfectat de-a lungul unei perioade mai lungi de timp. Pentru anul viitor vizăm o rețea de 100 de francize la nivel național, cu accent pe București, Moldova și Ardeal ca zone cu cel mai mare potențial de dezvoltare pe termen scurt și mediu”, declară Adrian Gârmacea.
liviu a zis
cine dracu cumpara porcarii de pvc?
sa fii nebun la cap sa cumperi pvc
f a zis
si ce anume cumperi matale? porcarii de lemn stratificat? ca aluminiu de firma nu cred ca-ti permiti
Florin+Petrea a zis
Populatia ar trebui sa aleaga ce este folosit in occident. Acolo cele mai utilizate ferestre la locuinte rezidentiale sunt cele din lemn stratificat.
Romania are din belsug lemn ce este exportat ca semifabricat si in occident este valorificat iar noi folosim deseurile (rumegusul ) adica colile de PAL.
In bacau o firma italiana UNILEM prelucreaza si confectioneaza ferestre din lemn stratificat ce merg in Italia. Nu-si permiteau italienii pvc-ul??