Ioan Catana, filatelist din 1980, a obtinut luna trecuta, la Expozitia mondiala de filatelie din China, medalia „Vermeil Mare”, cea mai mare distinctie obtinuta de un bacauan la o expozitie mondiala de filatelie. Expozitia a avut loc in perioada 10-16 aprilie, in orasul Luoyang, si la ea au participat filatelisti din 86 de tari. S-au expus peste 3.000 de panouri de timbre, iar exponatele reprezinta nivelul cel mai înalt al dezvoltarii activitatii filatelice. Aceasta a fost vizitata de 500 de mii de oameni. Ioan Catana a fost prezent cu piese filatelice pe care le-a colectionat, cu eforturi financiare, in 25 de ani. Vicepresedinte al Federatiei Filatelice Romane din 2004 si organizator al Clubului „Colectionarii” pentru elevi si tineret, Ioan Catana a obtinut de-a lungul vremii diplome si medalii in rang de argint, argint-mare, vermeil, vermeil-mare si aur la expozitiile interjudetene, nationale si cu participare internationala, cu exponate de istorie postala, open class, maximafilie, cartofilie, intreguri postale si literatura filatelica. Participarea la expozitii cu exponate de intreguri postale si open class i-au adus diplome si medalii in rang de vermeil la Balcanfila din 1991, aur la bilaterala Romania-Polonia, vermeil-mare la Polsca 2000, argint la expozitia mondiala Wipa 2000 de la Viena, vermeil la expozitia europeana Cyprus 2003, argint la expozitia mondiala din 2004, in Spania, argint in 2006, in Belgia si lista nu se incheie aici. Colectia-exponant care i-a adus rangul de vermeil-mare la Luoyang a fost expusa la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacau si poate fi vizitata pina la finele acestei luni.
Informatia este eronata ca urmare a unei insuficiente documentari. In Bacau activeaza si alti filatelisti care au obtinut medalii de vermeil-mare la expozitii mondiale si de aur la expozitii internationale FEPA. Cel care face obiectul articolului este doar „primul bãcãuan care organizeazã o conferintã de presã” pentru a-si face publice veleitãtile filatelice.