~4 min lectură 6 comentarii

Soprana Leontina Văduva și tenorul Robert Nagy, invitaţi la „Vienna Classic Christmas”. Câştigă o invitaţie oferită de ZIARUL DE BACĂU

Redacția Ziarul de Bacău

Strauss Festival Orchestra Vienna prezintă, pentru al șaselea an consecutiv în România și pentru al treilea an în Bacău, spectacolul „Vienna Classic Christmas”.

Strauss 2

Strălucirea Orchestrei vieneze va fi completată în acest an de două prezențe interpretative remarcabile: soprana Leontina Văduva și tenorul Robert Nagy.

Cunoscută publicului meloman internațional ca o solistă de excepție, soprana Leontina Văduva a dat viață marilor eroine ale operei. Artista de origine română, fiica iubitei interprete de muzică populară Maria Ciobanu, a avut o ascensiune fulminantă, aclamată fiind la Royal Opera House, Covent Garden, Staatsoper din Viena, Metropolitan Opera New York, Opera din Paris etc. A primit numeroase distincţii și premii de valoare, este Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres și Mare Ofiţer al Ordinului Muzicii şi Culturii.

Tenorul Robert Nagy este invitat pentru al doilea an consecutiv în spectacolul „Vienna Classic Christmas”. Excepționala interpretare din concertele de anul trecut a ridicat în picioare publicul din toată țara. Vocea tenorului Robert Nagy a făcut senzație în toată Europa și sute de mii de spectatori au fost fascinați de rolurile pe care artistul le-a interpretat. Tenorul deține un palmares impresionant de premii și distincții, fiind decorat pentru merite deosebite de Preşedinţia României cu Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Cavaler.

Măiestria desăvârșită a artiștilor Orchestrei, al cărei nume este sinonim pe plan internațional cu interpretarea autentică a muzicii vieneze, dar și interesul deosebit manifestat de public au făcut ca toate spectacolele susținute în România să fie, an de an, sold out. Strauss Festival Orchestra Vienna deține de 36 de ani supremația între ansamblurile vieneze de același gen. Fondată de legendarul dirijor Peter Guth, Orchestra a primit de-a lungul timpului în rândurile ei cei mai de seamă muzicieni.

Spectacolul „Vienna Classic Christmas” este un magnific concert de Crăciun care pregătește auditoriul pentru sărbătorile de iarnă într-o manieră autentic vieneză. Programul Orchestrei se desfășoară, ca și la Concertul de Anul Nou de la Viena, în jurul celebrelor valsuri și polci ale dinastiei Strauss și ale altor compozitori vienezi. Pe 1 ianuarie, ca în fiecare an, Orchestra va concerta de Anul Nou în Wiener Konzerthaus sub bagheta maestrului Willy Büchler, care conduce Orchestra și în turneul din România. Născut în Viena, maestrul Willy Büchler este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai muzicii vieneze. De peste 20 de ani, maestrul Willy Büchler conduce ca dirijor invitat Strauss Festival Orchestra Vienna, bucurându-se de un succes colosal pe scene de pe întregul mapamond. Optimismul, dedicația, sensibilitatea și umorul sunt caracteristicile stilului său incomparabil de a face muzică, bazat pe prospețime, entuziasm sincer și experiență îndelungată. Willy Büchler continuă tradiția lui Johann Strauss de a dirija cu vioara in mână.

Concertul „Vienna Classic Christmas” este programat joi, 18 decembrie, ora 19.30, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”. Biletele se găsesc la casa de bilete a sălii de spectacol și online, pe vandbilete.ro, eventim.ro, bilete.ro. În funcție de categorie, prețul unui bilet este de 150 de lei – categoria VIP, 100 de lei – categoria I, 60 de lei – categoria a II-a.

Evenimentul „Vienna Classic Christmas” încheie „Anul Cultural Artă contra Drog” 2014, un proiect inițiat de Asociația Culturală de Teatru, Muzică și Film „Dracula” împreună cu CIADO România.

ZIARUL DE BACĂU oferă trei invitaţii de două persoane la „Vienna Classic Christmas”. Pentru a câştiga una dintre invitaţii, participanţii la concurs trebuie să spună de ce şi-ar dori să vadă acest spectacol. Comentariile pot fi postate până miercuri, 17 decembrie, ora 16.00, pe site-ul www.zdbc.ro. Mesajele trebuie să conţină numele real şi un număr de telefon, care nu vor fi publicate. Invitaţiile nu sunt transmisibile.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Corina Nanu
    15 decembrie 2014, 12:12
    0

    Imi doresc enorm sa asist la acest concert deoarece invitatii sunt cu adevarat deosebiti si ar fi o onoare sa am.ocazia sa ii ascult. Ar fi singutul si cel mai frumos cadou de Craciun.pe care mi l-as putea oferi.

  2. b
    badiu
    15 decembrie 2014, 14:39
    0

    Este un concert de excepție care nu ar trebui sa fie evitat ci ar trebui sa meargă cât mai multă lume pentru a-si lasa grijile si supărările la usa si sa-si încarce pentru câteva ore bateriile cu veselie si optimism.Ar fi un cadou minunat de Craciun sa obțin o invitație pentru a urma pașii mai sus relatati.

  3. G
    Gabriela Busteaga
    15 decembrie 2014, 16:47
    0

    Vreau sa-mi uimesc urechile cu muzica sufletului!

  4. b
    budau bianca mihaela
    15 decembrie 2014, 19:54
    0

    In fiecare an am auzit povesti deapre acest concert minunat ce ridica sali intregi in picioare si incanta suflete in asteptarea sarbatorilor! Anul acesta e randul meu sa ascult, sa ma bucur, sa ma ridic in picioare si sa aplaud! 074xxx

  5. M
    Muscalu Cornelia
    16 decembrie 2014, 15:10
    0

    Am vazut afisul de cateva luni,dar pt o pensionara singura ,parea ceva ireal obtinerea unui bilet.As fi mai aproape de spiritul Craciunului si as crede ca o magie s-a pogorat asupra-mi prin intermediul redactiei dvs.La multi ani Ziarul de Bacau!0744xxx

  6. v
    violeta
    17 decembrie 2014, 10:10
    0

    As vrea sa-l surprind pe sotul meu cu bilete la acest spectacol minunat. 070xxx

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.