Fostul deputat Viorel Hrebenciuc şi fiul său, Andrei Hrebenciuc, vor sta în arest preventiv încă 30 de zile, a decis, joi dimineaţă, instanţa supremă, care a admis propunerea procurorilor DNA de prelungirea a măsurilor dispuse în dosarul retrocedării ilegale de păduri.
Aceeaşi hotărâre a fost luată pentru deputatul Ioan Adam şi pentru beneficiarul retrocedării, Gheorghe Paltin Sturdza. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă.
În acest dosar a fost preventiv, miercuri seară, şi judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, acuzat că ar fi luat mită de la Ioan Adam pentru a da o soluţie favorabilă lui Gheorghe Paltin Sturdza. Ordog, ca şi colegul său Gabriel Uţă, era cercetat iniţial în libertate, însă anchetatorii au cerut arestarea sa, date fiind indiciile legate de mită.
Procurorii DNA susţin că în aprilie 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Gheorghe Paltin Sturdza le-a cerut judecătorilor Lorand Andras Ordog şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Paltin Sturdza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro.
Potrivit anchetatorilor, începând din aprilie 2013, Viorel Hrebenciuc, împreună cu deputatul Ioan Adam, cu Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu, a constituit şi coordonat un grup, care a fost sprijinit ulterior şi de alte persoane, ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei, pentru a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, precum şi vânzarea rapidă a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 de hectare, dobândit prin hotărârea judecătorească din 2012 de la Tribunalul Covasna.
În acest sens, în aprilie 2013, Hrebenciuc şi Bengescu le-ar fi promis deputatului Ioan Adam şi lui Paltin Sturdza că-i va determina pe funcţionarii publici care trebuiau să îl pună în posesie pe Sturdza şi să elibereze titlul de proprietate pentru terenul de 43.227 de hectare – printre care Comisia Judeţeană de Fond Funciar Bacău, Direcţia Silvică Bacău, Comisiile locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava şi Romsilva – să urgenteze îndeplinirea actelor sau să nu se formuleze plângeri în instanţă împotriva deciziilor Comisiei judeţene de fond funciar Bacău. Hrebenciuc şi Bengescu ar fi acceptat să primească de la cei doi, în schimbul intervenţiilor sale, bani sau alte foloase, au precizat procurorii.
Hrebenciuc mai este acuzat că, începând din 2013, i-ar fi solicitat senatorului PSD Ilie Sîrbu să-i transmită „mesaje obligatorii” directorului general al Romsilva, Adam Crăciunescu, membru în acelaşi partid, în legătură cu modul în care Romsilva trebuia să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate şi litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate pentru cele peste 43.000 de hectare de pădure.
În dosarul retrocedării sunt urmăriţi penal şi senatorii Dan Şova şi Ilie Sârbu, precum şi directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.
sursa – Mediafax
Lasă un răspuns