Poetul Alexandru Dumitru si-a lansat simbata, 10 mai, la hotelul „Flora” din Slanic Moldova, volumul de poezii intitulat „Poeme de zestre”, unul dintre cele mai recente titluri ale Editurii Universitas XXI, din Iasi. Pentru numerosul public prezent in salonul hotelului, evenimentul a prilejuit si intilnirea cu alte doua nume de marca ale poeziei romanesti contemporane, Adrian Botez si Dan Sandu. „Cred ca ar trebui sa-i multumim lui Alexandru Dumitru, pentru poezia sa emotionala, matura si expresiva. Atita credinta degaja poezia lui, incit nu se poate ca mesajul sau sa fie acela al unui fals profet. Noi credem in el si indraznim sa ne bucuram inca in taina, dar curind, pe fata si fara teama”, a declarat prof.dr.Adrian Botez, poet, critic si prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (USR). „Cartile poetului Alexandru Dumitru vin mereu ca niste surprize placute, intr-o vreme cind tot mai putini sint nebunii fericirii, capabili sa plinga sau sa se bucure la tarmul Poeziei”, a spus si prof. Dan Sandu, detinator al Premiului pentru poezie, decernat zilele trecute, in cadrul Galei premiilor oferite de Filiala Bacau a USR, pentru cele mai valoroase aparitii editoriale in 2007. Poetul Alexandru Dumitru s-a nascut la 7 iunie 1950, in satul Deleni (comuna Helegiu), judetul Bacau, iar actualmente domiciliaza in statiunea Slanic Moldova. A fost peste 30 de ani ofiter de politie, a publicat sapte volume de poezii, iar din anul 2004 a devenit membru al USR, Filiala Bacau. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns