~3 min lectură 1 comentariu

VIDEO Deputatul Cosmin Necula vrea să schimbe legislația muncii și anunță că PSD va face opoziție în Consiliul Local Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Deputatul Cosmin Necula, președinte al municipalei PSD Bacău, și-a făcut azi bilanțul pe anul trecut, fiind primul parlamentar care s-a dezmorțit după sărbători, din acest punct de vedere.

Deputatul Cosmin Necula
Deputatul Cosmin Necula

Parlamentarul băcăuan a semnat 39 de inițiative în 2014, dintre care șase s-au transformat în legi, rezultate pe care Necula le recomandă și celorlalți aleși din Bacău. Anul trecut, liderul pesedist a ținut câteva zeci de audiențe, în urma cărora a elaborat patru proiecte de lege depuse la Parlament.

Unul se referă la repararea legislației referitoare la grupele I și II de muncă. Aceasta a fost schimbată în 2011 de guvernarea Boc, care a considerat că zeci de mii de români, dintre care 3.000 din Bacău, nu mai trebuie să mai fie plătiți pentru condițiile periculoase în care au muncit.

A doua își propune ca abonații la companiile de gaz și electricitate să achite ceea ce arată contoarele, nu servicii calculate în avans ori recalculate trimestrial.

A treia schimbare se referă la îngrijitoarele din grădinițe. Deputatul Cosmin Necula vrea ca aceste angajate să nu mai fie considerate necalificate, pentru că 50% din timpul copiilor este petrecut în compania îngrijitoarelor. „Aceste doamne sunt îndreptățite la 75% din salariul unui educator”, afirmă Necula.

A patra inițiativă vizează îmbunătățirea și clarificarea condițiilor de muncă a salariaților de la birourile de Evidența Populației.

Asalt la Primăria Bacău, pe buget, spital și investiții

PSD Bacău are doi membri în Consiliul Local, pe care vrea să-i „activeze”. Cosmin Necula a anunțat că aleșii social-democrați vor propune construirea de parcări supraterane. Parlamentarul așteaptă de la municipalitate răspunsuri la unele solicitări de informații publice, pe tema Spitalului Municipal și a investițiilor avute în vedere în 2015.

„Vom susține demersurile de asumare a conducerii Primăriei Bacău de către senatorul Dragoș Luchian (PNL-n.r.). Suntem pregătiți să-l susținem, în contextul în care el va veni cu proiecte viabile”, a spus deputatul Cosmin Necula. El a explicat că, referitor la primărie, decizia politică în PNL o are Luchian și nu se pune problema reluării sloganului „USL trăiește”. Practic, aleșii PSD nu vor mai susține proiectele de hotărâre decât condiționat: ”Ne vom comporta ca un partid de opoziție, dar vom susține demersurile oportune și necesare”.

„Asediul” la Primărie este anunțat printr-o cascadă de conferințe de presă pe tema bugetului, spitalului municipal etc. Referitor la spital, Necula a precizat că „noi venim, alături de ministrul Sănătății, cu o variantă în care se înființează un holding cu Spitalul Județean, putem să-l numim și Spital Regional”.

Alte subiecte, declarații și amănunte, pe înregistrarea conferinței de presă de la PSD Bacău:

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Cosmin Necula intră în precalificările pentru primăria Bacău
    15 ianuarie 2015, 16:31
    0

    […] conferința de presă de azi, Cosmin Necula a lăsat să se vadă câteva dintre piedicile cu care se confruntă în cursa lui […]

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.