Un dosar de fraudă cu fonduri europene își așteaptă verdictul, peste două zile, la Curtea de Apel Bacău. Inculpații sunt nume sonore: Gabriela Ciubotaru, soția deputatului Lucian Manuel Ciubotaru, acuzată de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi uz de fals; Constantin Apostol, director general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, și alți angajați ai ADRNE (în sarcina cărora s-a reţinut complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor).
În caz, este acuzată și firma soților Ciubotaru, Inter-Print SRL, pentru infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au arătat că până în luna martie 2008, SC Inter Print SRL Bacău a avut-o ca unic asociat şi administrator pe „inculpata Ciubotariu Gabriela” care a cesionat părţile sociale unei persoane apropiate (menajera locuinţei), aceasta devenind şi administrator al respectivei firme, iar Ciubotariu a devenit director general.
La data de 16 iunie 2008, spun anchetatorii, soția deputatului Lucian Manuel Cubotaru a folosit la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est mai multe documente false, inexacte şi incomplete (declaraţiile semnate de inculpată în numele administratorului SC Inter Print SRL, CV-ul aceluiaşi administrator cuprinzând date nereale, propunerea ca manager de proiect în mod fictiv a aceluiaşi administrator), pe care le-a semnat în numele reprezentantului SC Inter Print SRL deşi nu avea legal acest drept.
În consecinţă, la data de 12 mai 2009, între SC Inter Print SRL şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei s-a încheiat contractul de finanţare pentru punerea în practică a proiectului intitulat „Modernizarea activităţii de tipărire prin asimilarea de noi tehnologii” iar SC Inter Print SRL a dobândit pe nedrept suma de 689.581,47 lei (echivalentul a aproximativ 162.740 euro) provenită din Fondul European de Dezvoltare Regională, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a constituit parte civilă.
La rândul lor, se afirmă în rechizitoriu, inculpaţii Apostol Constantin, Harja Gheorghe, Sauciuc Ioan Romeo şi Popa Ionel, persoane cu funcţii de conducere în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord Est, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi nu au semnalat neregularităţile pe care le-au constatat cu ocazia derulării procedurilor de accesare a fondurilor europene, astfel că au înlesnit obţinerea pe nedrept a sumei menţionate mai sus de către SC Inter Print SRL.
Mai mult, „pe fondul efectuării cercetărilor în acest dosar, inculpata Ciubotariu Gabriela a depus un act fals (Hotărârea Administratorului Unic) prin care a încercat să acrediteze ideea că a fost mandatată de administratorul de drept al firmei să întocmească şi să depună documentaţia pentru obţinerea fondurilor europene”, se dezvăluie în documentul DNA.
În primă instanță, Judecătoria Bacău i-a condamnat la câte doi ani de închisoare cu suspendare pe toți acuzații. Apelul s-a judecat, urmează ca Instanța să se pronunțe, la termenul de pe 30 ianuarie 2015. Procesul s-a lungit, după cinci amânări cauzate de încercarea inculpaților de tergiversare a dosarului, uneori sub pretextul lipsei avocatului.
– sursă foto.
Deputatul Lucian Manuel Ciubotaru așteaptă să-i spună instanța dacă a fost sau nu „intenție”
Contactat de reporterii Pro TV, deputatul Lucian Manuel Ciubotaru a declarat: „Justiția va decide dacă soția mea a făcut un lucru ilegal sau nu. Este vorba despre o decizie corectă dar interpretabilă a celor de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est… cred că Justiția va discerne dacă e vorba de o intenție sau nu.”
Conform Pro TV, „firma condusă de soția deputatului Lucian Manuel Ciubotaru, Inter-Print, a fost o altă destinație a banilor din firmele lui Costică Rusu (patron Rombet, denunțător în cazul «Stavarache» – n.r.)”.
ghj a zis
e intentie nea ciubotaru. altii se duc la banca sa-si utileze businessu, nevestelor de deputati le vin idei nastrusnice. noroc cu UE, ca asa mai raspund legal si maaaarii „oameni de afaceri” ai bacaului
Silviu a zis
Domnul „sifon” nu pateste nimic ca a dat pe goarna ce trebuia si unde trebuia, el este curat/spalat si credibil asa ca organele statului trebuie sa-i multumesca printr-o decizie favorabila. Teoretic fraudarea de fonduri EU este asimilitat cu crima si pedepsita ca atare, dar lucrul acesta este valabil pt fraieri nu pentru sifoane. Cu „intelepti” ca astia construiti noul PNL.
tucu a zis
Oare nu mai sunt oameni cinstiti, in tara asta ?
Toti excrocii ne conduc, fura fara nerusinare, fac averi cat alti in 2, 3 veti de om.
Din cauza politicienilor suntem saraci.
nicu a zis
Invidiosilor.
gogu a zis
Domnilor bacaoani, domnilor romani nu va mai plingeti de politicieni hoti si escroci daca voi ati prinde posturi de conducere ati face la fel asta este mentalitatea romanilor am sa va dau un exemplu personal sora mea lucica racheru dupa ce mama a decedat sa dus la primarie a falsificat actul de propietate trecind propretatea pe numele ei de casatorie pentruca o are pe nora ei care lucreaza la primarie fiind plecat nu am dato in primire la autoritati dar ca principiu aveam si eu dreptul la ceva mentalitatea romanilor este sa moara capra vecinului de asta sunteti saraci ca nu are nimeni incredere in romani
kurdrebel a zis
mai Gogule mai…dar tare sunt curios…de ce esti tu suparat pe limba romana???
vlad+nebunul a zis
La puscarie cu toti daca sunt vinovati .. !!
gigi a zis
Uite ca mai sunt si altii care-si baga nevasta la inaintare…