Doar șase din cei opt mii de băcăuani care beneficiază de ajutoare de la UE și-au ridicat alimentele din centrele amenajate de Primăria Bacău. Ultima zi în care aceștia mai pot intra în posesia ajutoarelor este 20 februarie.
Deși s-au călcat în picioare la începutul lunii ianuarie și au protestat că municipalitatea nu acordă alimentele de la Uniunea Europeană la timp, peste 2000 de băcăuani nici nu s-au prezentat la centrele special amenajate ca să iși ia ajutoarele. Adică mai bine de un sfert din totalul celor care s-au regăsit pe listele celor îndreptățiți.
„S-au primit alimente de la Uniunea Europeană pentru 8616 persoane. Până la această dată am distribuit pentru circa 6500 de persoane. Beneficiarii sunt invitați să își ridice alimentele chiar și fără cupon”, a declarat Daniela Pozînarea, directorul SPAS Bacău, la Realitatea TV.
Ultima zi în care alimentele pot fi ridicate este 20 februarie. „Am primit o notificare de la Ministerul Fondurilor Europene care ne informează că după 20 februarie se vor face compensări între județe”, a mai declarat Daniela Pozînarea.
florin a zis
Conform http://www.prefecturabacau.ro/in-judetul-bacau-este-in-desfasurare-programul-operational-ajutorarea-persoanelor-defavorizate-poad/ ; Stii daca s-a incheiat si daca nu, unde sunt centrele de distribuire.