Elevii băcăuani sînt puși pe fapte mari. După ce au dominat olimpiada națională de limba latină, aceștia și-au trecut în cont alte două triumfuri naționale la informatică, respectiv limba franceză. Emilian Miron, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, a obținut premiul întîi în întrecerea națională de informatică, în timp ce Ana Maria Nedelea, elevă în clasa a XII-a la Grupul Școlar „Ion Borcea” din Buhuși a cîștigat premiul întîi la olimpiada națională de limba franceză. „Am înțeles că, inițial, Emilian era creditat cu premiul doi, dar cum diferența de puncte dintre el și cel de-al treilea clasat era foarte mare, comisia națională a decis să-i acorde și lui premiul întîi”, ne-a declarat profesoara Carmen Corduneanu, inspector de informatică în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bacău.
În ceea ce o privește pe buhușeanca Ana Maria Nedelea, aceasta a demonstrat că dacă vrei poți, indiferent că înveți într-un fost liceu industrial dintr-un orășel despre care mulți au auzit doar prin prisma existenței fabricii de postav de aici. „Performanța este cu atît mai valoroasă cu cît subiectele de clasa a XII-a sînt, poate, ceva mai speciale, în condițiile în care acestea scot în evidență cunoștințele acumulate de-a lungul a patru ani de liceu. În plus, nu trebuie uitat că Buhușiul e un oraș pe care mulți nici nu-l iau în considerare în ceea ce privește performanțele școlare”, ne-a declarat profesoara Dana Enache, membru în comisia națională de corectare. Ambii s-au calificat în loturile naționale lărgite de profil. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns