Accident cumplit luni dimineaţa pe DN 2G, în satul Podiş din comuna Mărgineni. Un tânăr de 30 de ani, ofiţer de penitenciar, şi prietena lui, de 25 de ani, au murit după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un cap de pod, apoi s-a răsturnat în şanţ şi a luat foc. Cei doi mergeau de la Moineşti spre Bacău şi într-o porţiune de curbă uşoară, şoferul nu a mai putut stăpâni maşina, care s-a izbit violent de podeţul de la marginea drumului.
Autoturismul a zburat prin aer câţiva metri, a aterizat de cupolă, combustibilul din rezervor a luat foc, iar cei doi au ars de vii în interior. La sosirea pompierilor din Moineşti şi Bacău autoturismul încă mai ardea, iar cei doi tineri erau deja carbonizaţi. La locul accidentului, trecătorii şi localnicii au lăsat candele aprinse, puse lângă resturile arse ale unei fotografii a fetei, găsită în maşina devenită sicriu pentru cei doi chiar în a doua zi de Paşte.
Lasă un răspuns