Ministerul Educației dă afară toți inspectorii școlari și organizează concurs

Redacția Ziarul de Bacău

Toți inspectorii școlari din Bacău, dar și din restul țării, vor fi dați afară până la finele anului școlar, urmând ca pentru posturile lor să se organizeze concursuri. Inspectoratele școlare județene au primit, pe 15 aprilie, adrese de la Ministerul Educației și Cercetării Științifice, prin care li se recomandă să țină concursurile pentru ocuparea posturilor vacante în perioada 20 mai – 5 iunie 2015.

Inspectoratul Școlar Judetean Bacău (foto arhivă)
Inspectoratul Școlar Judetean Bacău (foto arhivă)

În mod paradoxal, toate posturile de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău sunt vacante, deoarece actualii ocupanți sunt angajați cu delegație prelungită an de an. Ultimul concurs a fost organizat în 2008, dar la scurtă vreme unii dintre câștigători au fost schimbați, fiind invocate pretexte organizatorice, cauza de fond fiind însă de natură politică.

Nici posturile din fruntea ISJ nu sunt definitive, după ce pentru funcția de inspector general școlar nu a candidat nimeni, nici măcar Theodora Șotcan, actuala ocupantă a funcției, tot cu delegație. Șotcan s-a înscris la concurs, dar a abandonat înaintea etapei finale. În curând, este așteptat și concursul pentru postul de inspector general școlar adjunct, la care și-au anunțat participarea actualul adjunct, Alina Pistol, și profesoara Ana Maria Egarmin, de la Colegiul „Gheorghe Vrănceanu”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

13
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. k
    koko
    19 aprilie 2015, 12:03
    0

    Ce mai succesuri or sa aiba inspectorimea pusa politic!

  2. m
    mimi
    19 aprilie 2015, 14:47
    0

    Prea tarziu .Toti si-au aranjat posturi la scoli cu staif asa ca ii doare in basca de aceasta masura. Daca vor candida din nou si nu se va implica politicul, nu prea vad ca ar ramane vreo unul .

  3. Z
    ZUZU
    19 aprilie 2015, 19:21
    0

    De ce nu sunt schimbaţi directorii de şcoli care au fost numiţi pentru că au cules voturi pentru PSD?
    Unii dintre ei nici nu sunt degrevaţi de ore si iau salariul de director, chiar dacă nu au timp să se ocupe de sarcinile care le revinprin fişa postului.

  4. c
    ceaunas
    20 aprilie 2015, 10:13
    0

    Toți au fost puși politic. Directorii PSD sunt total nepricepuți, la ISJ e jale.la pretransfer directorii de școli au „vândut ” posturile, astfel cei cu punctaj mare, nu au prins nimic,iar cei cu punctaj mic au deschis portofelul. Rușine!

  5. a
    avram+antonescu
    20 aprilie 2015, 15:58
    0

    De pesedeii sunt pesedeii. Astia vand si asfaltul de pe drum pentru un banut in plus. Mafia cea mai mare in prezent este in invatamant.Cei numiti directori de pesedeii ori sunt batuti in cap ori sunt ciobani in adevaratul sens al cuvantului. Niste anomalii politruce.

  6. V
    VASILE
    20 aprilie 2015, 16:01
    0

    BRAVO CEAUNAS asa a fost la pretransfer;speram ca ne ajuta DNA

  7. V
    VASILE
    20 aprilie 2015, 16:09
    0

    asa este AVRAM

  8. i
    inspectorul
    20 aprilie 2015, 16:26
    0

    Cat de idiot trebuie sa fii ca sa poti face asemenea afirmatii „inspectorii vor fi dati afara”! Dar probabil se vinde bine cand faci asemenea afirmatii, mai ales cand esti hamesit si aservit. Nu va fi nimeni dat afara de nicaieri, e o tampenie, se vacanteaza firesc posturile, conform ordinului ministrului si poate participa oricine la concurs, si cei „vechi” si altii, noi si imaculati! Cine ii opreste sa o faca? Cata falsitate si mizerie!

  9. k
    koko
    21 aprilie 2015, 04:08
    0

    Ceaunas e ca vulpea care n-a ajuns la struguri? Si eu vreau sa fie saltati de DNA toti cei care s-au cocotat in posturi prin mijloace nelegale, insa atunci cand crezi ca esti foarte bun, dar din hartii si mai ales din prestatii nu reiese….tre sa-ti vezi lungul nasului!

  10. L
    Lauda de sine
    21 aprilie 2015, 15:31
    0

    Musiu „Inspectorul”,nu e nimeni idiot iar formularea din articol ar trebui sa fie reala!Ne-am saturat de scarbele din inspectorat,cozi de topor pt pesedeu.N-au nici prea multa pregatire,nici prea multa minte iar de caracter,nu mai vorbim!Afara cu pramatiile din Inspectorat!

  11. L
    Lauda+de+sine
    21 aprilie 2015, 15:33
    0

    Lui Ceaunas si amicelor sale,sa li se ia averile construite cu banii obtinuti prin pretransferuri!

  12. A
    Alfa Tango
    26 aprilie 2015, 09:56
    0

    Moshu Iorga trebuie tras pe dreapta, omul e de o incompetenta sinistra. Daca mai insista sa nesocoteasca ordinele ministerului, poate-si face un inspectorat privat !

  13. I
    Ioana
    26 aprilie 2015, 11:01
    0

    Sa evaluam corect: Si Ababei (care acum are capul plin de proiecte ) si Cojocaru ( membri marcanti ai PNL ),au fost la fel de ” competenti ” ca si Iorga (membru marcant al PSD) !! Sa fie judetul Bacau primul,fie si la capitolul” inspectorate scolare private”!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.