Concurentii din cadrul festivalului „TI AMO”, de la Onesti, si insotitorii acestora au participat la o parada pe strazile municipiului, care s-a desfasurat marti dupa-amiaza, pe traseul Casa de Cultura – Bulevardul Republicii – Strada Postei – bulevardul Oituz – Primarie. In fruntea coloanei s-au aflat majoretele de la Clubul Elevilor, pregatite de profesoara Maria Osteanu, iar in spatele participantilor a fost postata fanfara municipiului, coordonata de maestrul Eugen Bertea. Impreuna cu participantii la parada au marsaluit si clovnii de la trupa „O”, din Chisinau, precum si organizatorii festivalului, care s-au ocupat de buna desfasurare a evenimentului. Circulatia a fost oprita pe durata desfasurarii paradei, iar echipajele de la politia rutiera au incadrat coloana de participanti. Punctul final al marsului a fost sediul Primariei Onesti, unde a avut loc intilnirea cu primarul municipiului, in sala de sedinte a Consiliului Local. Emil Lemnaru le-a adresat participantilor un salut de bun venit si a apreciat importanta festivalului si meritele finalistilor. „Ati descretit fruntile multora dintre cetatenii nostri”, le-a spus primarul Emil Lemnaru concurentilor de la „TI AMO”. Seful executivului a facut si o prezentare a municipiului, amintind si de marea gimnasta Nadia Comanesti, un simbol al Onestiului, care a facut cunoscut orasul in toata lumea. La final, s-au facut schimburi de cadouri, iar participantii la festival au primit DVD-uri si cataloage de prezentare a Onestiului, stema si steagul municipiului. Primarul a primit insemnele festivalului, din partea organizatorilor, precum si alte daruri, din partea delegatiilor straine.
Interculturalitate la Onesti
A urmat o intilnire in sala de ceremonii a Primariei, unde cei prezenti au facut fotografii si schimburi de opinii. „Toti sint foarte prietenosi aici, iar baiatul meu si-a facut deja citiva prieteni noi – ne-a spus mama lui Matt Chen Mu-Chi, concurent din Taiwan. E o experienta interesanta pentru noi, deoarece este vorba de o cultura diferita de a noastra, dar si mincarurile sint diferite aici”. Activitatile din cadrul festivalului au continuat ieri, cu o excursie la Manastirea Bogdana si Biserica „Stefan cel Mare”, iar primii finalisti au intrat in concurs aseara. Pentru prima zi de concurs au fost programati interpreti din Italia, Portugalia, Bulgaria, Liban, Rusia, Insulele Mauritius, Malta, Republica Moldova si Spania, precum si cei din Pitesti, Bucuresti, Oradea, Baia Mare, Drobeta Turnu Severin si Iasi. Astazi, urmeaza sa urce pe scena festivalului, tot de la orele 18,00, concurenti din Taiwan, Malta, Italia, Israel, Palestina, Bucuresti, Piatra Neamt, Bacau, Timisoara, Brasov, Iasi, Baia Mare si Moinesti.
Lasă un răspuns