~2 min lectură 2 comentarii

La loc comanda! Se schimbă forțat ordinea asfaltărilor pe Ștefan cel Mare și Milcov

Redacția Ziarul de Bacău

Vestea proastă pentru locatarii de pe strada Milcov din Bacău – unde agonia șantierului va ține până la iarnă, după rezilierea contractului de modernizare – se transformă într-o știre bună pentru riveranii de pe Ștefan cel Mare, care ar putea scăpa mai devreme de șanțurile, colbul și zgomotul lucrărilor.

Stefan cel Mare

 

Planul anunțat de municipalitate era ca mai întâi să se asfalteze Milcovul, unde lucrările s-au tot prelungit, și abia după aceea să se lucreze și pe carosabilul străzii Ștefan cel Mare. Tocmai de aceea, până în luna mai, pe strada Ștefan cel Mare nu s-a intervenit la carosabil, ci pe trotuare și parcări. Corelarea celor două investiții ar fi prevenit blocaje în trafic.

Dar pentru că pe Milcov nu se va putea asfalta prea curând, din cauza procedurilor de licitație pentru desemnarea noului constructor, primarul Romeo Stavarache spune că se va interveni mai repede pe Ștefan cel Mare.

Valoarea investiției pe Ștefan cel Mare este de 13,7 milioane de lei, din care finanțarea europeană nerambursabilă este de de 13,3 milioane de lei. Lucrările vor fi pe modelul străzii Milcov, cu modernizarea trotuarelor, carosabilului, străzilor din jur, cu locuri de parcare, iluminat public, sistem de apă și canalizare. După ritmul de până acum, sunt semne că modelul „Milcov” nu se va aplica decât la soluțiile tehnice de modernizare, nu și la tergiversarea lucrărilor.

Cu modernizarea străzii Ștefan cel Mare, se va închide partea de infrastructură inclusă în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană.

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. v
    victor
    5 mai 2015, 10:38
    0

    lasam in paragina si strada aia?
    traiasca service-urile auto

  2. c
    carcalete
    8 mai 2015, 05:21
    0

    NESIMTITIIIII…..IN FRUNTE CU PRIMARIA BACAU

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.