UPDATE: Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, reţinut pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, va fi cercetat sub control judiciar, a decis, vineri noapte, Tribunalul Iaşi, care a dispus aceeaşi măsură preventivă şi pentru angajatele CJ Teodora Jinga şi Carmen Irimescu.
DNA l-a reținut, joi seară, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei, după aproximativ cinci ore de audieri, în dosarul de corupţie în care au fost reţinute şi Carmen Irimescu şi Teodora Jinga, angajate ca şef serviciu în cadrul CJ Iaşi.
– foto Ziarul de Iasi.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, precum şi a directorului executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ, Cristina Teodora Jinga, pentru abuz în serviciu, fals intelectual, în formă continuată, şi instigare la fals intelectual, in formă continuată, dar şi a şefului Serviciului Proiecte şi Parteneriate din Direcţia Proiecte şi Dezvoltare Durabilă tot din CJ, Carmen Ingrid Irimescu, pentru abuz în serviciu, fals intelectual, în formă continuată, şi complicitate la fals intelectual.
De asemenea, a fost reţinută şi Elena Letiţia Popa, administrator al unei societăţi comerciale, pentru instigare la abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual, în formă continuată, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Potrivit DNA, în luna august 2013, la nivelul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din CJ Iaşi a fost redactat caietul de sarcini pentru achiziţia prin procedura ”cerere de ofertă” de servicii de tipărire de materiale pentru promovarea judeţului Iaşi, contractul fiind adjudecat de societatea comercială administrată de Letiţia Elena Popa şi semnat la 27 septembrie 2013.
Durata maximă de execuţie a contractului de servicii era de trei luni de la data semnării, în caz de executare cu întârziere, prestatorul putând fi obligat la plata de penalităţi de 0,1% (pentru fiecare zi de întârziere) din contravaloarea serviciilor rămase de executat.
”Pentru ca acest contract să fie atribuit firmei pe care o administra, inculpata Letiţia Elena Popa a întocmit şi utilizat documente false, (CV-urile unor angajaţi), pentru a crea aparenţa îndeplinirii criteriilor de admisibilitate şi conformitate a ofertei, depunând apoi toate aceste înscrisuri la autoritatea contractantă – Consiliul Judeţean Iaşi. În acest mod, Letiţia Elena Popa i-a determinat, cu intenţie, pe membrii comisiei de evaluare a ofertelor să atribuie, fără vinovăţie şi fără a avea cunoştinţă de caracterul fals al înscrisurilor depuse, contractul firmei sale, în condiţiile în care oferta ar fi trebuit să fie respinsă, din cauza neîndeplinirii cerinţelor minimale ale caietului de sarcini. Astfel, s-a produs o vătămare a intereselor legale ale celuilalt ofertant şi s-a obţinut un folos necuvenit pentru societatea administrată de Letiţia Elena Popa”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
DNA arată că, potrivit documentaţiei de atribuire, ofertei depuse de societatea administrată de Popa şi contractului încheiat ulterior, serviciile de tipărire de materiale pentru promovarea judeţului Iaşi ar fi trebuit să constea în: realizarea (concepţie şi design) a unui catalog de prezentare a judeţului în limbile română şi engleză şi tipărirea acestuia în o mie de exemplare, servicii în valoare de 169.000 de lei, precum şi în tipărirea unei broşuri, bilingve, cu proiectele Consiliului Judeţean Iaşi, tot în o mie de exemplare, servicii în valoare de 16.700 de lei, dar şi tipărirea unui calendar de evenimente al judeţului laşi, corespondent anului 2014, de asemenea în o mie de exemplare, servicii în valoare de 8.400 lei.
Serviciile prestate de firma respectivă mai cuprindeau tipărirea unor mape de prezentare a judeţului laşi, în o mie de exemplare, servicii având o valoare de 8.400 lei, tipărirea unor hărţi turistice ale judeţului laşi, în 5.000 de exemplare, servicii având o valoare de 42.000 lei, realizarea a 300 de magneţi, având o valoare de 3.300 lei, realizarea (concepţie şi execuţie) unui film de prezentare a judeţului Iaşi şi imprimarea acestuia în o mie de DVD-uri, însoţite de carcasă, servicii având o valoare de 27.000 lei, furnizarea a două suporturi pentru broşuri, cu o valoare de aproximativ 1.700 lei, furnizarea a 200 stick-uri USB, tip business – card, personalizate, cu o valoare de 5.960 lei, furnizarea de 2.000 de pixuri metalice şi de plastic, personalizate, cu valoare de 18.000 lei, realizarea de 6.000 de sacoşe din carton şi plastic, personalizate, cu o valoare de 29.000 lei, dar şi o prezentare în format ”PowerPoint” a proiectelor judeţului Iaşi, în limbile română şi engleză, cu o valoare de 5.622 lei.
În 19 decembrie 2013, între Consiliul Judeţean laşi şi societatea administrată de Letiţia Popa a fost încheiat procesul verbal de predare-primire, în cuprinsul căruia s-a consemnat predarea, către autoritatea contractantă, a unui număr mai mic de repere, faţă de cel prevăzut în contract (respectiv 11 din cele 16 repere), nefiind predate şi primite albumele de prezentare, broşurile, DVD-urile cu filmul de prezentare a judeţului Iaşi, machetele cu proiectul conceperii şi designului acestora. Reperele nepredate aveau valoarea totală, conform contractului, de 213.005,71 lei.
Proces verbal de recepție antedatat
DNA mai arată că, în luna decembrie 2014, pentru ca Letiţia Popa să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri pe care nu le livrase şi, totodată, să nu poată fi obligată la plata penalităţilor, Cristina Teodora Jinga, în calitate de director executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, cunoscând faptul că nu fuseseră livrate reperele respective i-a determinat pe membrii comisiei de recepţie din care făcea parte şi Carmen Ingrid Irimescu să semneze un proces verbal de recepţie antedatat 7 ianuarie 2014, în cuprinsul căruia s-a menţionat, în mod nereal, că fuseseră livrate, în 19 decembrie 2013, şi reperele lipsă, respectiv o mie de albume de prezentare a judeţului Iaşi, o mie de broşuri, o mie de DVD-uri, filmul de prezentare a judeţului Iaşi (o bucată), machetele cu proiectul conceperii şi designului albumelor de prezentare a judeţului Iaşi.
De asemenea, Jinga a semnat mai multe documente, activităţi ce au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în cuantum de 213.005,71 lei pentru judeţul Iaşi, la care se adaugă contravaloarea penalităţilor în cuantum de 1% pe zi, prin plata nelegală a sumei respective din bugetul unităţii administrativ teritoriale, şi obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru firma respectivă.
”Inculpata Irimescu Carmen Ingrid, în calitate de şef al Serviciului Parteneriate şi Proiecte din cadrul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, cunoscând că reperele respective nu fuseseră livrate autorităţii contractante, a semnat cu bună ştiinţă documentul de efectuare a recepţiei, antedatat 7 ianuarie 2014, precum şi alte acte, având ca urmare producerea prejudiciului menţionat mai sus. Mai mult, în anul 2015, pentru a ascunde faptele comise şi a împiedica tragerea sa şi a celorlalte persoane implicate la răspundere penală, a semnat centralizatorul intrărilor şi al ieşirilor de materiale de promovare aferente contractului respectiv, în cuprinsul căruia a atestat, în mod nereal, că în 19 decembrie 2013, firma inculpatei Popa Letiţia Elena livrase toate reperele prevăzute în contract, faptul că 52 albume de prezentare fuseseră distribuite la diverse evenimente şi că în 11 februarie 2015, 948 albume fuseseră restituite societăţii respective”, precizează procurorii DNA.
În 8 martie 2015, Carmen Ingrid Irimescu le-a ajutat pe Teodora Jinga şi o altă persoană, prin punerea la dispoziţie a apartamentului său, să semneze, în condiţii de confidenţialitate, un proces verbal, antedatat 11 februarie 2015, în cuprinsul căruia s-a atestat, în mod mincinos, restituirea către firmă a celor 948 de albume de prezentare a judeţului Iaşi, în vederea actualizării gratuite a acestora cu date şi fotografii privind Aeroportul Internaţional Iaşi.
Concret, deşi bunurile menţionate mai sus nu au fost predate Consiliului Judeţean Iaşi decât scriptic, Cristina Teodora Jinga şi Carmen Ingrid Irimescu au făcut demersuri pentru a crea aparenţa recepţionării tuturor reperelor prevăzute în contract, astfel încât să poată fi făcută plata către firma inculpatei Letiţia Elena Popa, potrivit DNA.
În perioada martie-aprilie 2015, Cristian Mihai Adomniţei, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi de ordonator principal de credite, cu intenţie directă, le-a ajutat pe Teodora Jinga şi Carmen Ingrid Irimescu, în urma unei înţelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracţiunilor pe care acestea le comiseseră şi tragerea lor la răspundere penală.
Astfel, Adomniţei, a făcut demersuri menite să amâne finalizarea misiunii de audit, să creeze aparenţa că toate materialele prevăzute în contract fuseseră predate în termenul stabilit, inclusiv că 948 albume fuseseră restituite firmei pentru a fi modificate, dar şi să creeze timpul necesar pentru ca societatea inculpatei Letiţia Elena Popa să realizeze şi să predea efectiv albumele pe care nu le predase niciodată Consiliului Judeţean.
Adomniței ar fi încercat să intimideze
”Aceste demersuri s-au concretizat prin exercitarea, de către inculpatul Adomniţei Cristian Mihai, a unor acte de intimidare îndreptate împotriva auditorilor pe care i-a pus în ipostaze umilitoare, reproşându-le modalitatea de efectuare a auditului, precum şi faptul că s-au deplasat la sediul firmei administrată de inculpata Popa Letiţia Elena, fără aprobarea sa. De asemenea, inculpatul a refuzat să sesizeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la frauda comisă, deşi i s-a adus la cunoştinţă, în mod detaliat, modalitatea de comitere a acesteia şi i s-a solicitat, în mod expres, să sesizeze organele de urmărire penală. În schimb, acesta a preferat să se implice activ în acoperirea cu acte false a faptelor comise”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Astfel, în cursul lunii martie 2015, Cristian Adomniţei a semnat un proces verbal, datat 11 februarie 2015, prin care atesta, în mod mincinos, că la data respectivă cele 948 albume de prezentare a judeţului Iaşi au fost restituite de către Consiliul Judeţean Iaşi societăţii comerciale respective, în vederea actualizării gratuite a acestora.
”În acelaşi sens, inculpatul Adomniţei Cristian Mihai, a refuzat să avizeze formularul de constatare şi raportare a iregularităţilor întocmit de către Serviciul Audit Public Intern şi le-a solicitat expres auditorilor să modifice constatările din cuprinsul acestui document, precizându-le totodată să întocmească altul, cu acelaşi număr de înregistrare, care să nu conţină referiri la acel prejudiciu, în cuantumul respectiv”, precizează DNA.
Cristina Teodora Jinga, Carmen Ingrid Irimescu, Letiţia Elena Popa şi Cristian Adomniţei vor fi prezentaţi, vineri, Tribunalului Iaşi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Adomniţei a ajuns la sediul DNA – Serviciul Teritorial Iaşi, joi, în jurul orei 15.00, el declarând presei, prin intermediul unui sms, că a fost chemat să dea declaraţii în faţa procurilor şi că are sentimentul că este „singurul din sat care nu ştie ce se întâmplă în jurul său”.
„Am fost chemat la audieri. (…) Am sentimentul acela că sunt singurul din sat care nu ştie şi nu înţelege ce se întâmplă în jurul său”, spunea Adomniţei. Cristian Adomniţei, în vârstă de 40 de ani, este preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi din noiembrie 2012.
Lasă un răspuns