Noul Cod al Muncii prevede sancțiuni aspre pentru agenții economici care încalcă prevederile. „Amenzile sînt cuprinse între trei și 200 de milioane de lei. Această ultimă amendă este și cea mai mare care poate fi acordată de inspectorii noștri”, spune Ion Barbu. Sancțiunea pentru cei care nu respectă clauzele privind zilele de sărbătoare legală este între 50 și 100 de milioane de lei. Prin Hotărîre de Guvern, unitățile sanitare și de alimentație publică vor fi deschise în acestă perioadă, pentru a asigura asistența medicală și aprovizionarea populației. Cele care au fost nominalizate și nu dau curs acestei prevederi vor risca o amendă între 100 și 200 milioane de lei. Pînă acum cea mai mare sancțiune ce se putea aplica unei firme era de 100 de milioane de lei. Patronii care nu vor garanta angajaților salariul minim brut pe țară vor risca o amendă între 3.000.000 de lei și 20.000.000 lei. Împiedicarea sau obligarea, prin amenințări ori prin violențe, a unui salariat sau a unui grup de salariați să participe la grevă ori să muncească în timpul grevei se sancționează cu amendă de la 15.000.000 lei la 30.000.000 lei.
Agenții economici care sînt depistați că au încadrat în muncă minori primesc amenzi între 50.000.000 lei și 100.000.000 de lei, mai mari decît cele pentru munca la negru. Primirea la muncă a unei persoane pentru care nu a fost întocmit contract individual de muncă ori stipularea în contract a unor clauze contrare dispozițiilor legale se sancționează cu amendă de la 20 la 50 de milioane de lei.
Lasă un răspuns