O familie întreagă a fost internată în spital

Administrator

Patru copii din Filipești, împreună cu mama lor, au fost internați de urgență în spital. Mariana Hîrtie și copii ei, Bianca, 10 ani, Damaris, 9 ani, Silvano, de un an și patru luni și Ana Maria, de doi ani, au ajuns la spital. Inițial, au fost internați la Pediatrie, sîmbătă noaptea, mama și cei doi copii mici. „Aveau febră foate mare, dureri musculare, dureri abdominale. Au fost internați pe loc. Apoi, au venit și cei doi copii mai mari, cu aceleași simptome. Bănuim că este vorba despre o viroză foarte puternică, dar nu excludem posibilitatea unei boli infecțioase”, ne-a declarat medicul Aurelia Țaga, director adjunct la Spitalul de Pediatrie Bacău. Mama și copii au fost găsiți bolnavi de capul familiei, Cristian Hîrtie. „Eu am fost trei zile plecat la Comănești, cu serviciul. M-am întors vineri nopatea acasă și am chemat Salvarea. Duminică, cînd am venit cu fetele în vizită la soție, am internat-o și pe fata de zece ani, pentru că acuza aceleași simptome de boală. Ieri dimineață, cînd am plecat la serviciu, mi-am lăsat și fetița de nouă ani cu febră. Am venit la serviciu să mă învoiesc, m-am dus la spital, iar doctorii mi-au spus să o aduc la spital. M-am dus la Stația de Salvare să meargă cu mine în sat să aduc fetița la spital, dar mi-au spus că acolo nu e taxi să mă ducă acasă”, ne-a declarat Cristian Hîrtie.
în cele din urmă, bărbatul s-a dus cu mașina ambulanței după copilul bolnav. „I-am explicat omului că trebuie să meargă cu copilul la medicul de familie din localitate și acesta decide dacă trebuie internat. El mi-a spus că doctorii îi primesc copilul la spital, dar asta nu este suficient. Nu poate veni oricine la sediu să ceară o ambulanță”, ne-a declarat medicul Sorin Enescu, directorul Stației de Salvare. De la Pediatrie, întreaga familie Hîrtie a fost transferată la Boli Contagioase Copii. Medicii așteaptă analizele, pentru a stabili un diagnostic. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.