Anunțat cu mare pompă pe toate canalele de comunicare ale festivalului Theaterstock, concertul trupei Zdob și Zdub nu a mai avut loc joi seara, așa cum era programat, ci a fost anulat. Motivul oficial anunțat de conducerea Teatrului Bacovia a fost o „nesincronizare a programului de zbor aerian Moscova – Chişinău – România”.
Pe pagina de Facebook, organizatorii Theaterstock au făcut și alte afirmații și au cerut chiar scuze că evenimentul nu s-a produs:
„Ne pare rău să vă anunţăm că mult aşteptatul concert pe care trupa ZDOB şi ZDUB trebuia să-l susţină în această seară de la ora 22.30, pe scena din faţa Hotelului Decebal, nu va mai avea loc. Anularea concertului este cauzată de o nesincronizare a programului de zbor aerian Moscova – Chişinău – România. Deși s-au depus eforturi de ambele părți, până în ultima clipă, pentru ca evenimentul din Bacău al trupei să aibă totuși loc, reprogramarea acestuia în intervalul Festivalului”, au menționat organizatorii de la Teatrul Bacovia. Aceștia nu au precizat unde în România ar fi urmat să aterizeze avionul cu Zdob și Zdub.
”Nu a fost semnat niciun contract, nu am pierdut niciun avion, Zdob și Zdub se deplasează cu un autobuz de turneu”
Pentru a clarifica acest incident, unul dintr-un lung șir de modificări și anulări în programul Theaterstock, Ziarul de Bacău a contactat managementul trupei Zdob și Zdub.
Astfel, afirmațiile conducerii teatrului sunt contrazise categoric de reprezentații trupei din Republica Moldova. ”Nu a fost semnat niciun contract, au avut loc doar discuții preliminare în urmă cu o lună, dar care nu s-au concretizat. În plus, nu este adevărat că am fi ratat vreo cursă de avion, întrucât trupa Zdob și Zdub se deplasează spre și în România cu un autobuz de turneu”, a declarat managementul Zdob și Zdub. ”Dacă se semna contractul, cu mare drag am fi participat la festivalul din Bacău”, a mai afirmat sursa citată.
Conform informațiilor obținute de Ziarul de Bacău, trupa moldovenească a fost contactată acum o lună din partea Teatrului Bacovia de Dragoș Pandele, prezentat anterior presei locale drept asistent personal al Ancăi Sigartău, managerul instituției. Pandele nu este angajat al teatrului, însă participă activ la luarea deciziilor într-o instituție care gestionează bugetul de 1,8 milioane de lei al festivalului Theaterstock.
După stabilirea disponibilității trupei pentru venirea la Theaterstock Bacău, pașii următori ar fi fost semnarea unui contract, emiterea unei facturi, plata avansului, urmând ca restul onorariului să fie achitat în ziua concertului. Însă trupa nu a mai fost contactată decât tardiv, cu o zi înaintea datei la care ar fi trebuit să aibe loc „concertul” inventat de conducerea Teatrului Bacovia.
De altfel, „Bacăul” ar fi fost primul eveniment al trupei Zdob și Zdub la întoarcerea din concediu, deci nici vorbă de avioane de la Moscova, pentru că membrii formației se aflau deja la Chișinău.
Acum două ore, Ziarul de Bacău a încercat fără succes să o contacteze pentru explicații pe directoarea Anca Sigartău. Însă PR-ul Teatrului Bacovia, Laura Huiban, a promis un răspuns la întrebările referitoare la cauzele reale ale incidentului „Zdob și Zdub” și calitatea în care negociază Dragoș Pandele din partea teatrului. Vom publica explicațiile imediat ce le vom primi.
Radu a zis
Ceea ce face individa asta din fruntea teatrului este o chestiune penala.
Alex a zis
Dumneavoastra aveti o problema cu individa, eu cu invidia asta…:)
tepestock a zis
Festivalul cu pocnitori si mascareli, gen, este o sursa grasa de profit pt. acesti indivizi numiti organizatori si claca din Primaria Bacau. Asa sunt cheltuiuti dragi Bacauani banutii vostri. Puteti sa ma faceti om fara cultura, ca oricum la orice comentariu negativ vis a vis de acest festival esti facut incult….
Viorel a zis
Sinteti niste idioti, o sa ramanem in mocirla cu manelele. Mancati in continuare rahat dar nu ati facut nimic pentru orasul asta si de aia nu merge nimic. Looserilor, cum face unul ceva cum ii dati in cap. Emanati macar o idee constructiva si puneti-o in practica si dupa aia faceti pe desteptii de pe margine.
Andrei a zis
de asta cerea bani in plus pentru mascarada asta?
cancan a zis
Viorel da u ce ai facut pt. orasul asta? Eu am incercat in mai multe randuri sa organizez niste targuri si activ. in Bacau, altceva decat carnati si sunca, dar nu am primit nici un raspuns la cererile depuse la adm. Locala. Activitatile mele vreau sa le fac cu titlu gratuit nu pe banii municipalitatii, dar pe unii ii intereseaza doar ce iese din buget si se intoarce inapoi in buzunarul lor.
Draganuta a zis
In acest oras infestat de coruptie la maxim tot ce se poate face este asocierea prin orice mijloc de activitate cu clasa politica locala si impartirea banului public sau din privat, la privat ma refer la cei prosperi ajutati prin influenta cunostintelor. Cam asta e nivelul de Business Bacauan real.
Daca aceste spectacole aveau asa mare succes venea public si din alte zone ale tarii dar ati blocat parcarea de la stadion degeaba iar prin fata scenelor numeri oamenii pe degete.
Costin a zis
Theaterstock-ul este o realizare extraordinara. O incantare. Timp de doua saptamani am trait un vis. A mai scos orasul asta din gaura culturala in care se afla de prea mult timp. Din pacate, citind comentariile, imi dau seama ca foarte multi nu meritau acest festival. Romani tipici. Cum incearca cineva sa faca ceva, se reped sa-i dea in cap. Nemultumiti, probabil, ca nu s-au dat mici si bere ca pe vremea lui Sechelariu. Ce le pasa lor de teatru si de manifestari artistice? Unul, in loc sa fie fericit ca putea sa vada atat de multe piese extraordinar de bune sau sa iasa seara de seara la spectacolele de execeptie puse in scena in centrul Bacaului, e nemultumit ca s-a blocat parcarea de la stadion. Extraordinar ce tragedie, domnule! Altul spune ca aceasta mare realizare ar fi o chestie penala. Oare? Te pricepi domnule la asa ceva, de-ti dai cu parerea? Ai cumva idee ce inseamna „o chestiune penala”? Comentarii cum sunt unele din cele citite mai sus imi amintesc de vestita si sumbra fraza a lui Goring: „Când aud cuvântul cultură, pun mâna pe armă”. Ce jenant! Sa nu fii in stare sa apreciezi efortul pe care l-au facut unii pentru un gen de festival care, cel putin din cate stiu eu, nu a mai avut loc in tara asta pana acum. Mi-e rusine ca sunt bacauan citind porcariile astea. In locul d-nei Sigartau m-as duce si as organiza chestia asta in alta parte, in niste orase care o merita si ai caror locuitori stiu sa guste manifestari de acest gen. In ceea ce priveste articolul de mai sus, ce sa spun… M-as fi asteptat de la oamenii de presa la altceva.
cristian a zis
As fi fost mandru ca sunt bacauan daca aceste spectacole ar fi fost organizate cu un scop caritabil..
ferma&company a zis
Multi postaci care comenteze la orice coment negativ la acest „festival”!
Vanea a zis
Realizare ar fi sa se redeschida fabrici ,cu locuri de munca corect platite,ce aduc plus valoare ,apoi ar putea fi sponsorizate cu 30% ,astfel de manifestari.”Tara arde si baba se piaptana”,spune o vorba din popor.
artistu" a zis
Poate pentru faptul ca NU au existat banii de festival decat in ziua inceperii acestuia? Cu o zi inainte de deschidere, era sa fie suspendat totul, fondurile nefiind inca alocate de primarie… Cum sa faci plati in avans? Cum sa semnezi bazandu-te pe un buget inexistent? Cand eu insumi, care am participat in cele din urma in cadrul festivalului, am plecat de acasa catre Bacau, nestiind exact daca voi fi platit si cu cat? E usor de dat cu paru’ cand nu se cunosc premizele reale.
Shackespeare a zis
Ca sa faci un contract, nu-ti trebuie bani. Si daca nu au avut bani la timp, de ce au anuntat spectacolul si au mintit ca au pierdut avionul, cand alta era realitatea?