Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii

În vinerea din Săptămîna Luminată se sărbătorește Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mîntuirii. Izvorul Tămăduirii amintește o minune. Cu puțin timp înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare (457-474) se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. La un moment dat, a întîlnit un orb rătăcit, care l-a rugat să-i dea apă și să-l călăuzească pe drumul spre cetate. Leon a pătruns în desișul din apropiere după apă, dar nu a găsit. Pe cînd se întorcea, se precizează în Penticostar, a auzit-o pe Maica Domnului spunîndu-i: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adînc în această pădure și luînd cu mîinile apă tulbure potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați”. Leon a făcut întocmai și îndată orbul a început să vadă. După ce a ajuns împarat, Leon a construit lîngă acel izvor o biserică. La rîndul său, împăratul Justinian (527-565) care suferea de o boala grea și s-a vindecat după ce a băut apă din izvor a construit o biserică și mai mare. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli și a tămăduit diferite răni, molime și alte suferințe; astfel încît au statornicit o zi în care toți să-și aducă aminte de coborarea în istorie a Fecioarei Maria.

Sărbătoarea de astăzi este mai mult decît celebrarea unei minuni, pentru că în lumea de după Învierea lui Hristos, o simplă fîntînă a devenit locul unei prezențe. Izvorul din Constantinopol nu mai e un simplu izvor, o apa bună de băut. E un loc al cerului. Pentru că după ce Iisus s-a înălțat promițînd totuși că rămîne pe pămînt, fiecare loc de aici, de jos, este un semn al unui loc de sus. Și legătura, scara aceasta uriașă de proporții cosmice, este fiecare dintre noi, aflat în relația personală cu Mîntuitorul Hristos. (C. Gh.)