• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Actualitate / Instituțiile de cultură din Bacău au rămas în Epoca de Piatră a internetului

Instituțiile de cultură din Bacău au rămas în Epoca de Piatră a internetului

Florin Popescu 17 septembrie 2015 2 comentarii

LikeShare

În plin secol al „exploziei” informaționale și al „revoluțiilor” social-media, știința și cultura își caută propriile modalități de promovare și dezvoltare. Internetul pare cea mai ieftină, chiar dacă nu gratuită, modalitate de comunicare a oamenilor de cultură și a cercetătorilor cu publicul căruia li se adresează.

Numai că „nișa” publicului local s-a mărit considerabil, odată cu apariția „world-wide-web” și a rețelelor de socializare de tip Facebook sau Twitter. După primul deceniu al acestui secol, nimeni nu mai concepe să viziteze un oraș fără să se documenteze în prealabil pe internet și, dacă se poate, să-și programeze vizitele la obiectivele de interes. Parisul, Barcelona, Roma, Londra, Bucureștiul, Cluj-Napoca, Sibiul și altele au deja prezențe solide pe internet. Încercăm să vedem cum s-au adaptat la noua epocă unele instituții de cultură din județul Bacău. Pentru început, o analiză a site-urilor cu care aceste instituții ies în lume.

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău

complex muzeal

Domeniul pe care se prezintă instituția este „www.complexulmuzealionborceabacau.ro”, alegere cel puțin neinspirată, cauzată de confuzia dintre instituție (complex muzeal) și obiectivul cultural sau științific în sine. Practic, directorii instituției nu au găsit o soluție decentă pentru prezentarea celor câtorva obiective pe care le agreghează din punct de vedere birocratic.

Nici tehnic, site-ul complexului muzeal nu stă mai bine. „Este un site «cobai» pentru elevii din clasele mici ai anilor 2000, prin care testau diverse efecte în programarea web de bază (HTML și CSS). În fapt, dacă luăm un manual de informatică din acea perioadă, găsim tipare aproape identice. Din experiență, am mai văzut astfel de site-uri la câteva concursuri de informatică și erau prezentate de elevi de clasa a VII-a. Se vede clar că nu este făcut de un profesionist, ci de un amator”, afirmă Cristi Juverdeanu, programator la o firmă de specialitate.

Revista Ateneu e „semiresponsive”

Ateneu

Rămasă cu tirajul tipărit lunar în sertar, Revista Ateneu ține neapărat să-și alunge și posibilii cititori online, printr-un site (www.ateneu.info) de-a dreptul respingător. Asta, ca și cum n-ar fi fost suficiente politica periculoasă a sofismelor antisemite pe care le mai inserează din când în când, și titlurile la limita handicapului intelectual: „Alecsandri s-a născut acolo unde trebuia să se nască“.

Părerea specialistului despre site-ul revistei Ateneu este în același ton: „Realizat cu WordPress și tema Atahualpa (gratuită). Se vede că nu au cerut sfatul unui designer pentru aranjarea elementelor în site. Deși tema inițială este responsive (elementele se rearanjează automat în funcție de dimensiunea ecranului), conținutul nu a fost adaptat, iar elementele se intercalează. De altfel, Atahualpa este un template care se «stilizează» prin „drag & drop”, fără a avea nevoie de un programator sau de o firmă specializată care să ajute la afișarea elementelor”.

Muzeul de Artă e bicisnic

muzeul de arta

Site-ul muzeului de Artă e de-a dreptul bicisnic, făcut la repezeală, fără niciun buget alocat. Mai multă activitate este pe pagina de Facebook, unde pe 9 septembrie publicul era informat că „La Muzeul de Arta Bacau se munceste”.

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” nu reprezintă nimic

complex muzeal antonescu

Eroarea de concept se observă și online, și offline. De exemplu, în loc să se scrie pe clădire clar „Muzeul de Istorie Iulian Antonescu”, citim „Complexul Muzeal Iulian Antonescu”, indicație din care un trecător sau un turist nu poate deduce mare lucru. Îndârjirea cu care se respectă întocmai numele instituțiilor, în dauna informațiilor realmente utile, e demnă de o cauză mai bună.

Nici site-ul (www.cmiabc.ro) nu stă mai bine, nici tehnic, nici estetic. „(CMS WordPress, cu o temă construită prin Artisteer și un design specific anului 2005. Artisteer este un program pe care-l testează unii studenți atunci când vor să scape repede de o temă de licență sau de un proiect la facultate. Prin acesta, se aranjează cu mouse-ul elementele în site, după care se generează template-ul (la alegere pentru mai multe platforme)”, afirmă programatorul consultat de Ziarul de Bacău.

Ceva maro, la Ansamblul Busuiocul 

busuiocul

Ansamblul Busuiocul sare în ochi prin culoarea maro cu care își respinge vizitatorii de pe site (www.busuiocul.ro). Dintre toate motivele folclorice posibile, niciunul n-a fost considerat reprezentativ.

Tehnic, însă, nu e chiar cel mai rău. „Comparat cu celelalte, acesta este un site «decent»… pentru anul 2008. Este construit în baza CMS-ului WordPress, cu un template prestabilit (Neutrino, – 60$) și adaptat, probabil, la necesități. “Webdesigner”-ul nu s-a chinuit prea mult cu site-ul, limitându-se la afișarea de conținut, nu și la traducerea funcționalităților de bază (a se vedea secțiunea de comentarii).”, explică programatorul.

Ce le mai lipsește

În prezentarea de mai sus, am ales câteva dintre instituțiile din subordinea Consiliului Județean, la care a făcut referiri critice chiar președintele Dragoș Benea, la conferința de presă în care a fost prezentat stadiul modernizării Observatorului Astronomic.

conferinta de presa

„Mai sunt două instituții de cultură care s-au construit din 90 încoace. Muzeul de Istorie recepționat în 2001, o clădire, din punctul meu de vedere, fără personalitate, care nu atrage, nu o puteam cataloga drept un obiectiv turistic. Observatorul Astronomic nu va avea niciuna dintre problemele pe care le-am menționat înainte… Dacă am făcut investiția și nu vom avea oameni comunicativi, deschiși, altruiști, aproape degeaba facem aceste investiții. E o problemă, dar cred că va fi rezolvabilă. Am să fiu foarte plastic. Dacă aș putea să aduc un director de vânzări de la o multinațională aș face-o cu cea mai mare plăcere, pentru că sunt practici, tehnici, metode noi de promovare, pe care oamenii din actualul sistem nu le stăpânesc sau nici nu prea vor să le descopere de multe ori. Sigur, aceasta cu newsletterul este, la noi nu funcționează, dar va funcționa. Dar mai sunt și altele și le descoperim mereu cu plăcere la alții, dar nu le aplicăm. Asta depinde foarte mult de cel care e acolo, dacă știe să își vândă marfa, că să fiu foarte explicit”, a spus Dragoș Benea, citat de bacauinfo.ro.

Mai trebuie menționat că nu toate instituțiile culturale din subordinea Consiliului Județean au site-uri. Sunt absente de pe internet, deși au, la fel ca instituțiile de mai sus, bugete consistente alocate, Şcoala Populară de Arte şi Meserii, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Filarmonica Mihail Jora.

O lipsă majoră și o dovadă a desconsiderării publicului potențial este absența facilităților de vânzări și programări online.

LikeShare

Din categoria: Actualitate Etichete: Ansamblul Busuiocul, Bacau, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Complexul Muzeal de Stiintele Naturii "Ion Borcea", Consiliul Judetean Bacau, Cristi Juverdeanu, cultura, Dragos Benea, Muzeul de Arta, Revista Ateneu

Reader Interactions

Comentarii

  1. Ionut a zis

    28 septembrie 2015 la ora 10:15 am

    Aiurea, mergi la o firma te costa cat nu face.
    Ce are respectivul site !!!?
    Important e ca exista si ca poate fi accesat.
    Mai ales ca are informatiile necesare.
    Important e sa fie o schema logica de accesare, sa aiba vizitatorul posibilitatea de informare reala si rapida.
    Nu cu site-uri greoaie, care se incarca greu si nefolositoare.

    Răspunde
  2. Adina a zis

    29 septembrie 2015 la ora 9:28 am

    Azi am citit un articol in The Guardian despre descoperirea apei pe Marte. Ce m-a frapat este simplitatea site-ului. Decat sa criticati mai bine vedeti ce au altii. Si The Guardian e ceva nu?!!

    http://www.theguardian.com/science/2015/sep/28/nasa-scientists-find-evidence-flowing-water-mars

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Anunț licitație Plopana

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale. George Simion și-a recunoscut înfrângerea

Prins pe „drumul morții”, în Răcăciuni, cu o alcoolemie de 1,5 la mie

UPDATE. George Simion, primul în preferințele băcăuanilor. Rezultatele finale în județul Bacău

Exit-poll alegeri prezidențiale 2025: Nicușor Dan a câștigat al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit estimărilor de la ora 21:00 – UPDATE

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • VinDizel :)) la UPDATE. George Simion, primul în preferințele băcăuanilor. Rezultatele finale în județul Bacău
  • piata_sfatului la UPDATE. George Simion, primul în preferințele băcăuanilor. Rezultatele finale în județul Bacău
  • SEPTEP la Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale. George Simion și-a recunoscut înfrângerea
  • Daniel Ciubotaru la Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale. George Simion și-a recunoscut înfrângerea
  • Gica Contra la UPDATE. George Simion, primul în preferințele băcăuanilor. Rezultatele finale în județul Bacău

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău