Primăria Bacău nu a organizat încă noua licitație pentru modernizarea străzii Milcov, lăsată baltă de fostul constructor. Asta, în ciuda faptului că nefinalizarea lucrărilor până la 31 decembrie, anul curent, atrage după sine pierderea celor 4 milioane de euro, finanțare europeană, investiția urmând să fie suportată de la bugetul local.
În aproape doi ani s-au realizat 60% din lucrări
Contractul pentru modernizarea străzilor Milcov și Caragiale a fost semnat pe 30 decembrie 2013, valoarea fiind de 15,5 milioane de lei. Lucrările constau în amenajarea a 3,5 kilometri de carosabil, montarea de pavele pe trotuare pe o suprafață de 43.000 metri pătrați, amenajarea a 300 locuri de parcare, înlocuirea rețelelor de apă și branșamente pe o lungime de doi kilometri. Constructor a fost desemnat firma IMAROM SA, care a realizat, după mai multe probleme, circa 60% din lucrări, după cum susțin reprezentanții Primăriei. La 23 aprilie, anul acesta, contractul cu IMAROM a fost reziliat ca urmare a nerespectării de către constructor a prevederilor din caietul de sarcini. La acea dată, primarul Romeo Stavarache declara că lucrările ar mai dura 3 luni, începând cu data la care va fi desemnat un nou constructor, iar termenul de finalizare inițial, a fost devansat pe 31 decembrie de către ADRNE, ca urmare a rezilierii contractului.
Șanse minime ca lucrarea să fie finalizată la termen
Problema este însă că, din 23 aprilie și până astăzi, Primăria nu a mai desemnat un nou constructor. Vasile Tescaru a confirmat pentru Ziarul de Bacău faptul că licitația nu a fost încă organizată. „Caietul de sarcini nu a fost urcat încă pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice – n.r.), însă se fac eforturi ca în cel mai scurt timp să se întîmple acest lucru. Timpul ne presează”, a declarat Tescaru. Viceprimarul Bacăului a recunoscut că șansele ca lucrarea să fie finalizată la termen nu sunt foarte mari și depind foarte mult de modul în care va fi făcut caietul de sarcini. „Practic, dacă licitația va fi contestată, sunt șanse minime să finalizăm la termen. Dacă nu, atunci cred că o vom putea termina până la finalul anului. Practic, ce a fost mai complicat a fost făcut, urmează asfaltarea efectivă și câteva lucrări de amenajare a spațiului verde și a unor parcări între blocuri. De aceea am cerut celor de la achiziții să fie foarte atenți și să facă caietul de sarcini în așa fel încât să nu poată fi contestat. Să fie foarte transparenți”, a mai adăugat VasileTescaru. Cu toate acestea, Tescaru a admis faptul că în tot timpul petrecut la Primărie, a existat o singură excepție în care o licitație nu a fost contestată.
Având în vedere că suntem deja în luna octombrie, iar licitația nu a fost încă organizată, adăugând perioada de contestații, care poate dura și câteva luni, plus durata efectivă a lucrărilor avansată de primar, de circa 3 luni, șansele ca strada Milcov să mai beneficieze de finanțare europeană tind spre zero. Astfel, întreaga investiție, de aproape 4 milioane de euro, ar urma să fie susținută de la bugetul local.
ion a zis
Imrom a plecat din cauza presiunilor unor consilieri pentru lucrari
mimi a zis
Oare de ce tot din banii publici trebuiesc reparate greselile unor slujbasi din primarie ,care nu au ce cauta acolo datorita faptului ca sunt incompetenti ?Si ma refer la cei din staful de conducere .Nu ar fi bine sa dea inapoi salariile luate moca si cu ele sa se acopere prejudicil creat tot de ei ?
cineva a zis
Clasic romanesc, cu fondurile europene nu te joci….dar din fonduri proprii poti sa desemnezi pe cone vrei, poti sa stabilesti si procentul pt paraindarat….sa votam in continuare oameni de genul asta….
Lica stanica a zis
Cateva lucrari?? Parca era o teava de schimbat+alte lucrari neconforme+trotuare etc
Se pare ca la biblioteca suntem luati de prosti.
Urmeaza Stefan cel Mare.
cristi a zis
Incompetenta crasa a administratiei municipiului Bacau.
Primarul penal si echipa lui ar trebui sa suporte costurile nu cetatenii municipiului.
Poate se va sesiza din oficiu vreouna din institutiile abilitate ale statului si va imputa aceasta pierdere.
Sper ca Stavarache sa nu mai aiba tupeul sa incerce sa candideze in 2016.
cetatean a zis
Si cine plateste incompetenta adminstratiei locale? ….. A tot noi….tipic romanesc. Unde sunt organele de control????
sica a zis
1. Nu inteleg de ce dupa reziliere, nu a fost actionat in judecata constructirul , pt recuperarea daunelor interese . Pot sa prezum ca cineva si a luat tainul si de aceea nu a mers pana la capat cu demersurile in instanta?
2. Din aprilie si pana acum, cine e vinovat pt ,, neurcarea caietului de sarcini pe Seap,,? Au asteptat octombrie ca sa se vaite ca nu mai au timp ? Sau ca oricum o sa fie contestatii?!! Ca la tampiti, explicatii pt tampiti.
gica a zis
Cristi, fii linistit… daca instanta nu se pronunta pana in iunie, Stavarache va candida 100% – deja incepe sa si faca campanie electorala (nici macar mascata)…atat timp cat este pe locul intai in preferintele bacauanilor, va candida, chiar si independent
sandu a zis
Nu a actionat in instanta societatea IMAROM SA pentru ca ar fi trebuit sa restitue si parandaratul……