Sâmbătă, 31 octombrie, Știința Bacău a reușit să învingă pe teren propriu echipa CSU Medicina Târgu Mureș cu scorul de 3-0 (25-16, 25-18, 25-16), în cadrul Diviziei A1 de volei feminin, etapa a IV-a.
Echipa băcăuană a avut un meci reușit, în care au excelat fazele de serviciu și blocaj. Primul set a început cum nu se putea mai bine pentru ”studentele” băcăuane, care conduceau cu 8-3 la primul time-out tehnic. Pe fondul unui serviciu foarte bun, gazdele s-au distanțat după cel de-al doilea timp tehnic și au câștigat setul cu 25-16. În cel de-al doilea set, oaspetele au început puțin mai bine, însă la cel de-al doilea time-out tehnic s-au văzut conduse cu 16-11 și au pierdut setul cu 25-18.
Ultimul set a fost câștigat cu scorul de 25-16 de Știința Bacău, datorită preluării bune și a serviciului dificil. Următorul meci al deținătoarei Cupei României va avea loc miercuri, de la ora 20:45, pe terenul CSM-ului din București.
Declarații după meci
Florin Grapă: ”Mi-a fost teamă de meciul de astăzi, fiindcă Mureșul este una dintre echipele cu care noi ne luptăm la primele 4 locuri. Ne-a ieșit, a fost binișor, dar mai avem de lucru. A fost unul din cele mai bune meciuri de până acum din campionat al echipei noastre. A mers mai bine blocajul la noi decât la ele, asta e prima constatare la cald. Miercuri, la CSM București, încercăm să recuperăm măcar un punct din cele pierdute la Craiova. Vom juca la ora 20.45 și mă bucură asta, pentru că în Cipru vom juca la ora 21.”
Atanas Petrov: ”M-aș fi așteptat să jucăm mai multe seturi, să jucăm mai bine, dar, ca de obicei, la Bacău este dificil. Serviciul nostru nu a funcționat astăzi, nu ne-am simțit bine la acest capitol și nu ne-am concentrat la blocaj și în apărare. Bacăul a făcut un meci bun, a fost echipa mai bună. Diferența cea mai mare între cele 2 echipe s-a făcut la serviciu și la preluare. Am făcut greșeli ușoare, în situații grele am făcut puncte, iar în situațiile ușoare am greșit. Nu am fost în cea mai bună formă azi, vom vedea ce va fi în viitor.”
Echipele
Știința Bacău: Sabina Moisa (4 puncte), Denisa Rogojinaru (8), Cristina Cazacu (16), Claudia Gavrilescu (9), Tatiana Lupu (9), Crina Bălțatu (9), Mihaela Albu – libero. A mai jucat: Nicoleta Manu. Antrenor: Florin Grapă.
CSU Medicina Târgu Mureș: Ivana Zburova (2 puncte), Nikoleta Perovic (10), Olivera Medic (10), Samara Franchin (6), Sofia Medic (3), Roxana Iancu (1), Andreea Ispas – libero. Au mai jucat: Elisabet Varga (2), Andreea Petra (2), Loredana Dobriceanu (1), Alexandra Babaș, Laura Molnar – libero. Antrenor: Atanas Petrov.
2, final a zis
CE STRIGĂ UN ANTRENOR CÂND MARCHEAZĂ ECHIPA LUI: „ROMICĂ, NE-AM NENOROCIT!”
Mecanismul cutremurător al mafiei transfrontaliere a pariurilor, subiectul primei anchete oficiale FRF, care începe luni. Lista blaturilor e uriaşă, tot campionatul – compromis
Prima reţea specializată în trucarea la pariuri a meciurilor a fost devoalată şi face obiectul unei anchete a FRF privind mafia transfrontalieră a acestui tip de activitate, dezvăluie pentru ProSport surse demne de încredere. Conform datelor ajunse pe masa anchetatorilor, dimensiunile flagelului sunt dincolo de orice închipuire şi compromit, practic, în totalitate campionatul din Liga 2 cel puţin în ediţia 2014-2015.
Ion Viorel (centru), principalul acuzat în actele ajunse la Comisia de Disciplină, împlineşte luni 48 de ani. În 2012, „Vioară“ a candidat pe listele Partidului Ecologist la un loc în Camera Deputaţilor.
Dovezile şi mărturiile îi încriminează în principal pe Ion Viorel şi Dan Tulpan, antrenorul şi, respectiv, preşedintele clubului Gloria Buzău, din Seria I a Ligii 2, aceştia făcând însă parte dintr-un angrenaj uriaş, care mai cuprinde mafioţi turci, dar şi antrenori, conducători de club şi zeci de jucători români. Reţeaua ar fi trucat nenumărate partide oficiale şi amicale. Ancheta se focalizează pe perioada iulie 2014 – mai 2015. Informaţiile noastre spun că FRF a citat deja personajele implicate şi, începând de azi, cel puţin 5 jucători implicaţi vor ajunge în faţa Comisiei de Disciplină şi Etică. Este pentru prima oară în istoria fotbalului românesc când o anchetă atacă această zonă întunecată care, veţi vedea în cele ce urmează, a atins proporţii înspăimântătoare. Se discută despre o structură bine organizată, care truchează nu numai rezultatele meciurilor, dar şi detalii precum numărul de goluri, jucătorii eliminaţi şi diferenţele de scor.
„Pot spune doar că de mâine încep audierile la Comisia de Disciplină într-un caz foarte important“
Costin Negraru, ofiţerul de integritate al FRF şi persoana care a documentat dosarul ajuns pe masa Comisiei
Fostul atacant de la Oţelul şi Steaua, Ion Viorel, acum antrenor la Gloria Buzău, şi Dan Tulpan, preşedintele aceluiaşi club, ar fi numitorul comun al reţelei devoalate de ancheta FRF. Pe listă s-ar mai afla, însă, şi Romeo Bunică, atacant devenit celebru acum câţiva ani, când a egalat pentru Gloria Buzău într-un meci care fusese aranjat ca să câştige Steaua. Acum, Romeo Bunică e antrenor secund la Gloria Buzău şi, s-ar părea, omul de legătură în aranjarea partidelor.
Jucătorii erau răsplătiţi cu sume derizorii
Documentată şi sprijinită pe mărturiile unor jucători care au dezvăluit totul, întreaga poveste reprezintă primul caz concret de meciuri aranjate pentru mafia pariurilor din istoria fotbalului românesc. FRF începe audierile luni dimineaţă. Pentru a nu stârni suspiciuni, oficialii şi jucătorii au fost citaţi la federaţie, conform surselor noastre, fără a li se spune pentru ce anume şi în ce calitate (martori, suspecţi etc).
După cum veţi vedea mai jos, este vorba de o avalanşă de meciuri aranjate. FC Voluntari, care a câştigat lupta cu Academica Piteşti şi a promovat în Liga 1, figurează printre beneficiarele explicite, în calitate de „echipă prietenă“ a celor din Buzău.
Foarte importante sunt însă alte două lucruri. După cum se va vedea, majoritatea jucătorilor şi-au bătut joc de reputaţie, de meserie şi, mai ales, de libertatea lor pentru sume de-a dreptul derizorii. Banii primiţi, câteva sute sau, în cel mai bun caz, câteva mii de lei, sunt o fărâmiţă pe lângă câştigurile pe care le putem intui în urma acestor manevre. În schimb, pedepsele pe care le pot primi de la Comisiile FRF sunt doar o bagatelă faţă de ce pot păţi în momentul când dosarul va ajunge şi pe masa procurorilor.
E de remarcat că unii favoriţi ai antrenorilor, care şi dirijau din teren trucarea partidelor, erau avertizaţi din timp şi, probabil, răsplătiţi mai bine decât restul coechipierilor. În cel puţin un caz, unul dintre fotbaliştii apropiaţi de Ion Viorel a râs chiar de colegii săi, spunându-le că au pariat ca proştii pe rezultatul greşit.
Conform raportului FRF, Clement Pălimaru a râs de colegii săi la meciul pierdut cu CF Brăila pentru că au „plecat pe fentă“ la spusele antrenorului
Momentul adevărului pentru FRF
Pentru FRF, cazul reţelei transfrontaliere de trucare la pariuri a partidelor din Liga 2 este, în acelaşi timp, o mare piatră de încercare. Până acum, toate cazurile de blaturi au fost muşamalizate de Comisii, aceasta fiind politica de stat a FRF după Revoluţie. Sub Mircea Sandu, care a condus fotbalul din 1990 până în 2014, cei care reclamau aranjamentele au fost pedepsiţi şi eliminaţi din sistem, asupra jucătorilor exercitându-se nu de puţine ori presiuni pentru a-şi retrage depoziţiile (cazul Drobeta Tr. Severin, din 2000, este elocvent).
Astăzi se va putea constata dacă lucrurile s-au schimbat în această privinţă după alegerea noului preşedinte, Răzvan Burleanu, sau membrii Comisiilor au rămas fideli vechilor obiceiuri.
În primă fază, lista suspecţilor aflată pe masa Comisiei de Disciplină cuprinde aproape tot efectivul clubului Gloria Buzău.
Cu excepţia a doi fotbalişti, toţi ceilalţi jucători vizaţi sunt şi în prezent legimitaţi la Gloria.
Toate persoanele de mai sus se fac vinovate, potrivit anchetatorilor, de încălcarea articolului 60 bis, punctul 2, literele a), b), c), d) şi e), precum şi a articolului 61 din Regulamentul Disciplinar al FRF.
După cum veţi vedea mai jos, ambele articole vizează trucarea rezultatelor la partidele de fotbal.
„Articolul 60 bis
Integritatea meciurilor
1) Persoanele, care se află sub incidenţa reglementărilor FRF, trebuie să se abţină de la orice tip de comportament care atentează sau este susceptibil să atenteze la integritatea meciurilor şi a competiţiilor organizate de FRF, precum şi să colaboreze în totalitate şi în permanenţă cu FRF, ca parte integrantă a luptei sale împotriva acestui tip de acţiuni.
2) Reprezintă încălcări ale acestei reguli, în mod special:
a) a acţiona de o manieră menită a influenţa derularea şi/sau a rezultatului unui meci sau a unei competiţii, printr-un comportament contrar stipulaţiilor statutare ale FRF, în vederea obţinerii unui avantaj pentru sine însuşi sau pentru un terţ.
b) participarea directă sau indirectă la pariuri sau la activităţi similare în legătură cu meciurile de fotbal organizate de FRF/LPF/AJF, respectiv deţinerea de interese financiare directe sau indirecte în cadrul activităţilor menţionate.
c) utilizarea sau furnizarea de informaţii necunoscute publicului, intrate în posesia persoanei respective graţie funcţiei deţinute în fotbal, care atentează sau sunt susceptibile să atenteze la integritatea unui meci sau a unei competiţii organizate de FRF/LPF/AJF.
d) a nu informa imediat FRF/LPF/AJF dacă a fost contactat în vederea participării la acte ce vizează influenţarea derulării şi/sau a rezultatului unui meci sau ale unei competiţii.
e) a nu denunţa imediat FRF comportamentele ce intră sub incidenţa dispoziţiilor prezentului articol, dacă are cunoştinţă despre acestea.
3) Nicio reclamaţie cu privire la trucarea unui meci nu poate avea incidenţă asupra rezultatului sportiv al unei competiţii sau al meciului în chestiune, dacă ea a fost depusă după disputarea fazei respective a competiţiei. Pe cale de consecinţă, meciul respectiv nu poate fi rejucat.
4) Abaterile prevăzute în prezentul articol se sancţionează cu măsura suspendării de la o lună la 12 luni şi penalitate sportivă de la 10.000 lei la 150.000 de lei.
Articolul 61
Manipularea rezultatelor unui joc
Oricine conspiră sau face înţelegeri pentru a influenţa rezultatul unui joc într-o manieră incompatibilă cu etica sportivă şi principiile de conduită prevăzute de acest regulament va fi sancţionat cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal de la 1 la 2 ani şi cu o penalitate sportivă de minim 200.000 de lei.“
Echipa în insolvenţă, dar cazată la hotel de lux în Turcia
Datele din dosar relevă o maşinărie de produs bani la pariuri.
Pe 3 iulie 2014, Ion Viorel, antrenor la Gloria Buzău, ar fi ţinut cu jucătorii o şedinţă în hotelul din Turcia unde era cazată delegaţia (deşi clubul era în insolvenţă, echipa se cazase la un hotel de lux, costurile fiind suportate de persoane necunoscute). Pe parcursul şedinţei, tehnicianul le-ar fi spus jucătorilor că trebuie să aranjeze nişte meciuri amicale pentru a-şi primi salariile restante. Una din concluziile şedinţei a fost că „meciul de mâine va fi unul cu multe goluri“. A doua zi, amicalul Gloriei cu echipa rusă Mordovia Saransk s-a terminat cu scorul de 1-8.
După mai multe meciuri aranjate, pe când încă se mai aflau în Turcia, fotbaliştii buzoieni au primit câte 500 de dolari. Ancheta FRF notează că banii au fost înregistraţi în contabilitatea clubului ca fiind salariu, dar în fapt erau prima pentru blătuirea jocurilor.
Faptul că evenimentele s-au petrecut în Turcia, dar şi că banii primiţi de fotbalişti au fost dolari şi nu euro indică o posibilă legătură cu persoane din această ţară – unde, se ştie, valuta preferată este moneda americană.
Ştie „Vioară“ pe cineva care dă 30.000 de euro pentru fiecare meci
Jucătorii buzoieni şi-au pus pielea pe băţ pentru sume derizorii
Mărturiile ajunse pe masa FRF sunt de-a dreptul stupefiante, desprinse din filmele cu gangsteri. Discuţiile cu jucătorii se purtau cu măsuri deosebite de precauţie: pe gazon, după ce aceştia îşi lăsau telefoanele mobile într-un sac, sau la duşuri, cu apa pornită. Într-una dintre aceste şedinţe cu echipa, Ion Viorel şi-a informat fotbaliştii că, dacă nu se vor găsi bani de salarii, cunoaşte el anumite persoane care îi vor da 30.000 de euro pentru fiecare meci!
Şirul meciurilor din Liga 2 pentru care există dovezi că ar fi fost aranjate este foarte mare şi cuprinde o puzderie de echipe, printre care şi FC Voluntari, acum prezentă în Liga 1. După cum veţi observa, există anumite puncte comune ale scenariilor după care s-au derulat aceste partide. Deşi doar aceste 10 meciuri au fost documentate, tiparul se potriveşte şi pentru alte jocuri, ceea ce ridică mari semne de întrebare asupra întregii competiţii. În plus, deşi cu câteva excepţii nu se face referire şi la adversari, e greu de crezut că scenariile puteau fi realizate fără complicitatea măcar a unora dintre conducătorii, antrenorii şi jucătorii de la celelalte echipe.
Pariurile se făceau online. Cei de pe bancă erau informaţi prin telefon când trebuie să se marcheze
Conform surselor ProSport, meciurile dubioase din sezonul 2014-2015 al Ligii 2 care apar în hârtiile anchetatorilor sunt următoarele:
Etapa 2, 6 septembrie 2014: Academica Argeş – Gloria Buzău 3-0
Antrenorii le-au cerut unora dintre jucători ca scorul la pauză să fie 0-2, iar cel final, 0-3. „Secundul“ Romeo Bunică n-a stat pe bancă, el ţinând legătura la telefon, în timpul partidei, cu celălalt ajutor al lui Ion Viorel, Marian Roşu. Primul îl informa pe cel de-al doilea când trebuie să primească gol Gloria. Datele ajungeau apoi la Ion Viorel, care le transmitea mai departe lui Georgian Marcu, Claudiu Dumitrescu, George Ghiţă şi Cătălin Vlaicu, fotbalişti care erau pe teren.
Potrivit datelor ajunse la FRF, Romeo Bunică s-a întors la echipă abia pe 8 septembrie, având asupra sa o geantă care conţinea contravaloarea în lei a 5.000 de euro. Titularii au primit câte 1.000 de lei, iar rezervele – câte 500. Toţi au semnat pentru aceşti bani în contul unei prime restante.
Se paria pe scor exact la pauză şi pe jucător eliminat
Etapa 4, 20 septembrie 2014: ACS Berceni – Gloria Buzău 4-2
La încălzire, antrenorul Ion Viorel i-a cerut atacantului Adrian Răduca să nu şuteze la poarta gazdelor. Lui Amet Ferdin i s-a solicitat să ia cartonaş roşu spre finalul meciului.
Jocurile ajunse pe masa anchetatorilor arată că acestea erau, de fapt, nişte piese de teatru regizate cu atenţie. La pauză, ACS Berceni – Gloria Buzău trebuia să fie 2-1, iar în repriza secundă gazdele să înscrie de încă două ori. Aceiaşi Georgian Marcu şi Claudiu Dumitrescu ar fi fost curelele de transmisie ale antrenorilor către echipă.
Conform analizei efectuate prin „Betting Fraud Detection System“ de la UEFA, care monitorizează evoluţia pariurilor la meciurile de fotbal, Berceni – Buzău ar fi fost trucată la pariuri.
Raportul FRF nu pomeneşte nimic de echipa gazdă, însă ar fi greu de înţeles cum puteau fi siguri buzoienii că înscriu un gol până la pauză fără a beneficia de sprijinul unora dintre jucătorii de la Berceni.
La Constanţa, Ion Viorel i-a reproşat antrenorului advers că nu respectă înţelegerea
Etapa 5, 27 septembrie 2014: Farul Constanţa – Gloria Buzău 4-0
În esenţă, s-a repetat tiparul de la prima partidă descrisă. „Secundul“ Bunică a dispărut de la echipă şi titularii au fost informaţi, înaintea jocului, că trebuie să piardă. Cei de pe bancă au purtat, pe timpul partidei, numeroase convorbiri telefonice, iar la pauză a fost 2-0 pentru Farul, aşa cum se stabilise. „Betting Fraud Detection System“ a semnalat din nou anomalii majore în pariurile făcute online pe parcursul acestei partide.
Noutatea este, însă, că apar indicii despre complicitatea gazdelor. Dacă la precedentele jocuri putem doar intui că există aliaţi şi printre adversari, de data aceasta la scorul de 3-0 Ion Viorel i-a reproşat direct antrenorului advers, Marian Pană, că nu respectă înţelegerea.
„Să fim conduşi cu 2-0 la pauză“
Etapa 14, 22 noiembrie 2014: FC Voluntari – Gloria Buzău 5-1
Suspendat la acest meci, antrenorul Ion Viorel a mers pe tunelul spre teren şi, înainte de startul întâlnirii le-a transmis unor jucători că echipa trebuie să piardă. Din nou, vorbim de un plan amănunţit, greu de pus în aplicare fără sprijinul adversarilor tocmai din cauza detaliilor: antrenorul a cerut ca Gloria să fie condusă la pauză cu 2-0. Ulterior, indicaţiile s-au modificat, jucătorilor solicitându-li-se să mai încaseze încă un gol în prima repriză.
Şi în acest caz, analiza Betting Fraud Detection System indică partida ca fiind una suspectă de blat din cauza pariurilor suspecte apărute în timpul meciului.
Foarte interesant este la acest meci un incident petrecut în prelungiri. Portarul Gloriei, Stoicescu, a fost eliminat pentru un fault în careu. Întâmplarea a fost, se pare, neprevăzută, pentru că antrenorul secund al oaspeţilor, Romeo Bunică, ar fi încercat să-l convingă pe executantul penalty-ului, Adrian Bălan, să rateze. Intrat între buturile echipei buzoiene, jucătorul de câmp Dorin Burlacu a apărat lovitura de la 11 metri.
Relevantă este concluzia din raportul Betting Fraud Detection System: „Îngrijorarea noastră este ridicată de pariurile suspecte, care au fost evidente în alte două meciuri ale Gloriei Buzău din acest sezon. Ei au fost raportaţi în alte două ocazii până acum, suferind înfrângeri drastice. Aceste meciuri au similarităţi izbitoare ce constau într-o înfrângere la o diferenţă majoră de goluri. Implicarea lor într-un alt meci suspect de a fi manipulate pentru pariuri este alarmantă şi ridică foarte mari semne de întrebare în privinţa integrităţii acestui club“.
FRF, avertizată de UEFA că se înregistrează pariuri suspecte
Etapa 15, 29 noiembrie 2014: Gloria Buzău – ACS Berceni 7-1
Romeo Bunică a lipsit din nou de la meci, iar antrenorul secund Marian Roşu a purtat diverse conversaţii telefonice ciudate. În timp ce se afla pe bancă, acesta încerca să se ferească de urechi indiscrete. Şi aici legătura cu echipa s-a făcut tot prin căpitanul Georgian Marcu, omniprezent în aceste operaţiuni. Din nou, printre buzoienii chemaţi la margine s-au numărat iar fundaşii Cătălin Vlaicu şi Amet Ferdin.
Betting Fraud Detection System a semnalat FRF că s-au înregistrat pariuri suspecte înainte de începerea meciului, miza fiind pusă pe o victorie a Gloriei Buzău şi pe marcarea a cel puţin trei goluri în meci. De asemenea, în timpul partidei s-au înregistrat pariuri masive pe faptul că se vor marca în total 4-6 goluri.
Ce strigă un antrenor după ce înscrie echipa sa? „Romică, ne-am nenorocit!“
Play-off, 18 aprilie 2015: FC Voluntari – Gloria Buzău 5-2
Documentele FRF arată că meciurile Gloriei cu FC Voluntari erau rezolvate ca-ntre prieteni
Din nou un meci Voluntari – Buzău, de data aceasta cuprinzând atât elemente care incriminează formaţia din Ilfov, dar şi amănunte amuzante. Scenariul iniţial era 2-0 la pauză, 3-0 la final. Ion Viorel i-ar fi atras atenţia jucătorului său Mugurel Dedu: „Cei de la Voluntari sunt prietenii noştri, trebuie să câştige“. Dar, pentru că n-a fost şi el informat, buzoianul Alexandru Marian Ioniţă a marcat în minutul 41 un gol neprevăzut. Reuşita a generat o reacţie de-a dreptul distractivă din partea lui Ion Viorel, care a ridicat braţele în aer, mimând bucuria, în timp ce-i striga „secundului“ Bunică, aflat pe banca de rezerve: „Romică, ne-am nenorocit!“.
La pauză, când scorul era 3-1, planul a fost revizuit din mers şi jucătorilor li s-a cerut să piardă la trei goluri diferenţă. Pentru acest eşec, fotbaliştii au fost premiaţi cu circa 1.500 de lei fiecare.
Betting Fraud Detection System a anunţat FRF că „există dovezi covârşitoare că această partidă a fost trucată pentru obţinerea unor profituri din pariuri sportive într-o manieră controlată“.
Brăilenii s-au enervat când şi-au dat seama de circ
Play-off, 2 mai 2015: CF Brăila – Gloria Buzău 3-2
Aici întâlnim unul caz atipic din mai multe puncte de vedere. Înaintea partidei, Ion Viorel şi-a avertizat jucătorii că, dacă nu câştigă, vor fi daţi afară, iar echipa – desfiinţată. Păcăliţi, jucătorii s-au grăbit să parieze pe victoria Buzăului. A doua zi însă, chiar în dimineaţa partidei, antrenorul a revenit şi le-a cerut să marcheze gol sau goluri, iar dacă nu reuşesc, să îi lase pe brăileni să înscrie. Pe parcursul partidei, Ion Viorel le-a transmis jucătorilor când anume trebuie să încaseze goluri.
Este relevant de notat că, potrivit dovezilor strânse de FRF, acesta a fost unul din puţinele meciuri în care adversarii nu par să fi fost complici. Jucătorii şi antrenorii brăileni au sesizat că e ceva în neregulă, manifestându-şi indignarea pentru circul la care fuseseră părtaşi fără voie.
Betting Fraud Detection System a semnalat FRF că în timpul meciului au fost înregistrate pariuri suspecte pe faptul că se vor marca minimum 3-5 goluri.
Hai cu golul. În propria poartă
Play-off, 15 mai 2015: SC Bacău – Gloria Buzău 4-0
Chiar în vestiar, înaintea jocului, fotbaliştilor buzoieni li s-au luat telefoanele mobile. Prima repriză trebuia să se încheie cu 3-0 pentru gazde, dar spre finalul acesteia scorul încă mai arăta 2-0. Atunci buzoianul Claudiu Dumitrescu a comis un fault în careu, iar gazdele au marcat şi golul trei din penalty, în chiar ultimul minut. Spre finalul întâlnirii, Ion Viorel le-a mai cerut jucătorilor să încaseze şi al patrulea gol, susţin anchetatorii FRF.
Să dăm gol. Dacă nu se poate, atunci să primim!
Play-off, 27 mai 2015: Academica Argeş – Gloria Buzău 5-1
După atâtea întâmplări, fotbaliştii se obişnuiseră cu stilul de lucru, astfel că înaintea partidei, pe drum, componenţii lotului au încercat să afle ce trebuie să se întâmple la Piteşti, pentru a şti ce să parieze, la rândul lor. S-ar părea că, din nou, a fost vorba de un meci în care adversarii n-au fost părtaşi. La încălzire, „secundul“ Romeo Bunică şi „principalul“ Ion Viorel le-au comunicat următorul scenariu: Gloria trebuia să lupte pentru a ţine scorul 0-0 în prima jumătate a primei reprize, apoi să încaseze două goluri. La pauză, când scorul era conform cu planul, adică 2-0 pentru Academica, a avut loc o discuţie tragicomică în vestiar, când Bunică a comandat ca până în minutul 60 să rămână acelaşi scor, iar apoi Gloria să înscrie. Viorel l-a corectat, menţionând că e greu să dea gol când vor ei şi a recomandat echipei să încerce să înscrie, iar dacă nu se poate, să-i lase pe piteşteni să marcheze.
Meciul Gloriei Buzău cu CFR Suceava, din ultima etapă a sezonului trecut, figurează la UEFA ca fiind trucat la pariuri
Play-off, 30 mai 2015: Gloria Buzău – Rapid CFR Suceava 1-3
În acest caz, Betting Fraud Detection System a alertat FRF, informând că „există suficiente dovezi“ pentru a concluziona că meciul a fost trucat la pariuri. liga 2 pro sport